La un pas de catastrofă: un TIR a luat foc într-un PECO din Zalău

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Potrivt căpitanului Florin Pop, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj, TIR-ul, încăract cu porumb,rula dinspre oraş şi se pregătea să urce Meseşul, moment în care şoferul a observat că din motor iese un fum negricios. Aşa că a intrat în staţia de benzină de la ieşirea din oraş, în ideea de a-şi completa lichidul de răcire. Când a deschis capota, a văzut că problema la motor era mai mare decât o simplă supraîncălzire, acesta fiind deja în flăcări. Cu ajutorul lucrătorilor staţiei, a tras TIR-ul 30 de metri mai jos şi au încercat să stingă, pe cât posibil, incendiul declanşat la motor. Munca lor a fost continuată de pompieri, care au venit imediat la faţa locului şi au lichidat incendiul.

Au evitat o catastrofă

"Au procedat foarte corect angajaţii de acolo şi şoferul. Dacă nu scoteau maşina din PECO, astăzi discutam despre o catastrofă", declară căpitanul ISU. El spune că incidentul s-a produs din cauza supraîncălzirii motorului (efect termic prin contact sau radiere), suprapusă cu o posibilă scurgere de carburant. În urma incendiului, cabina TIR-ului a ars aproape integral, precum şi câteva componente ale motorului.În cabină se aflau soţia şi fiica şoferului

Şoferul, care se îndrepta spre casă după ce vânduse cartofi în partea de nord a ţării, întorcându-se acum cu un transport de porumb, călătorea alături de soţia a şi de fiica în vârstă de numai doi ani. Amândouă sunt tefere - spun pompierii - ele coborând  în PECO, înainte ca flăcările să pună stăpânire pe cabină.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
WhatsApp Image 2026 05 14 at 15 27 42 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
parcometru pixabay jpg
clei pom vecteezu jpg
piersici getty1 jpeg
curatenie, foto shutterstock jpg
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
image
image