Alina Bica vrea să-și execute pedeapsa în Italia. Ce le-a spus judecătorilor fosta șefă a DIICOT

Ultima actualizare:

    Alina Bica a fost prinsă de polițiști în ItaliaFoto: Arhivă Click
Alina Bica a fost prinsă de polițiști în ItaliaFoto: Arhivă Click

Fugară din România și reținută săptămâna trecută în Italia, Alina Bica a susținut în fața instanței că nu vrea să revină în țară și, în cazul în care sentința de 4 ani de închisoare cu executare îi va fi confirmată, va alege să o ispășească în Peninsulă. Fosta șefă a DIICOT a fost condamnată în noiembrie 2019 în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

”Nu am comis nici o infracțiune și am depus un nou recurs în fața Înaltei Curți a României. Sentința se bazează pe o interpretare foarte particulară a legii, asupra căreia a existat un dezacord puternic între judecători. Nu fug, dar nu vreau să mă întorc în România, iar dacă sentința este confirmată, vă voi cere să o execut aici în Italia. În România există un singur penitenciar pentru femei și mai mult de jumătate dintre deținute au fost condamnate pe baza investigațiilor efectuate de biroul meu. Sunt o persoană educată, cunosc legea și nu pot merge la închisoare: trebuie să mă confrunt cu avocatul meu pentru a studia strategia de apărare”, a spus Alina Bica judecătorilor, conform hotnews.ro.

Alina Bica a fost reținută vineri, în Italia

Fosta șefă DIICOT locuiește de aproximativ un an în regiunea Puglia din sudul Italiei și a fost consultant legal pentru companii din zona Brescia. Cu puțin timp înainte de carantină, ea s-a mutat la Altamura (lângă Bari), unde a fost găsită de poliție. Jurnaliștii italieni scriu că Alina Bica a fost audiată, urmând ca judecătorii italieni să valideze arestarea în baza mandatului european.

Alina Bica a fost reținută vineri în Italia și va fi adusă în țară în perioadă următoare, au spus autoritățile române. Alături de Bica a fost arestat și omul de afaceri Ioan Bene.

Condamnată la 4 ani de închisoare cu executare

Fosta șefă a DIICOT a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica a fost dată în urmărire internațională pentru executarea pedepsei, conform procedurii.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Citește și:

Alina Bica a fost prinsă de poliţişti în Italia! E condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
image
actualitate.net
image
actualitate.net