Alpinistul dispărut în Bucegi se căsătorise astă-vară

Ultima actualizare:

    Cele două iubiri ale lui Daniel: soţia şi munteleFoto: Facebook / Daniel Rusu
Cele două iubiri ale lui Daniel: soţia şi munteleFoto: Facebook / Daniel Rusu

Continuă căutările în cazul alpinistului înghiţit sâmbătă, 13 ianuarie, de o avalanşă în Bucegi. Daniel Rusu (30 de ani), din Bucureşti, era un sportiv experimentat. El participase la mai multe expediţii în munţi de peste 7.000 de metri, printre care şi vârful Khan Tengri din Asia, unul dintre cele mai înalte din lume.

Dramă în munţi! Episodul nefericit s-a produs sâmbătă, în jurul orelor 15.00. Daniel Rusu, alpinist cu multă experienţă, era însoţit de alte patru persoane, iar grupul a încercat o ascensiune pe Valea Coştilei din Bucegi, traseu închis iarna.

Tânărul de 30 de ani ar fi alunecat, iar în cădere a dislocat un bloc de zăpadă îngheţată, care a declanşat o avalanşă. Deşi prietenii săi au coborât în prăpastie, n-au mai găsit decât o parte din echipamentul colegului lor - rucsacul, pioleţii, mănuşile şi casca de protecţie, care era complet distrusă.


    Sacul, pioleţii, mănuşile şi cioburi din casca de protecţie, găsite în prăpastieFoto: Salvamont Buşteni
Sacul, pioleţii, mănuşile şi cioburi din casca de protecţie, găsite în prăpastieFoto: Salvamont Buşteni

Echipele de salvamontişti au făcut eforturi să-l găsească pe alpinist şi sâmbătă, şi duminică, dar au fost nevoiţi să abandoneze din cauza pericolului ridicat de avalanşă. Ieri, echipe de la Salvamont Buşteni, Azuga şi Sinaia, cărora li s-au adăugat şi salvatori din Gorj şi din Argeş cu câini special antrenaţi, au reluat căutările.Daniel Rusu era specializat în escaladă pe creastă, era ghid montan şi era bine echipat la momentul accidentului, fiind socotit unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din România.

În 2013, el a participat la o expediţie în Asia, unde a escaladat vârful Khan Tengri (7.010 metri), din Kazahstan, şi vârful Ismoil Somoni (7.495 de metri), din Tadjikistan. Daniel se căsătorise de curând, petrecerea de nuntă fiind organizată în vara anului trecut, scrie adevarul.ro.

Sâmbătă, când a fost surprins de avalanşă pe Valea Coştilei din Bucegi, sportivul se afla la o altitudine de puţin peste 1.700 de metri. Se pare că a făcut o greşeală de neiertat pe munte, dislocând un bloc de zăpadă îngheţată care a declanşat avalanşa, iar zăpada l-a tras în prăpastie mai bine de 500 de metri. 


    Salvamontiştii au intrat în a treia zi de căutăriFoto: Salvamont Buşteni
Salvamontiştii au intrat în a treia zi de căutăriFoto: Salvamont Buşteni

Cel mai probabil, spun prietenii care l-au însoţit în ultima lui escaladă, o lovitură la cap l-a făcut să-şi piardă cunoştinţa, deşi avea cască de protecţie.

Din păcate, aceasta a fost găsită sfărâmată în timpul căutărilor febrile ale salvamontiştilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alina și Nicolae ai României gala Mifne foto motionARThoughts jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tavan cazut scoala sibiu foto Ora de Sibiu png
nunta elisabeta philip jpeg
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
George Simion, președintele AUR și candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale o însoțește pe soția sa Ilinca în timp ce aceasta votează în turul I al alegerilor prezidențiale, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Cristela și Călin Georgescu jpg
adevarul ro  Investe te la bursa  i ob ine beneficiu de tip dobânda jpg
armata otomana otomani jpg
Candidatul USR la funcția de președinte, Elena Lasconi, votează în primul tur al alegerilor prezidențiale, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net