Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie. Tradiţii religioase şi populare

Ultima actualizare:

    În Imperiul Bizantin, anul nou civil începea la 1 septembrie, la fel ca cel bisericescFoto: Ziarul Lumina
În Imperiul Bizantin, anul nou civil începea la 1 septembrie, la fel ca cel bisericescFoto: Ziarul Lumina

Spre deosebire de Anul Nou Civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie, Anul Nou Bisericesc Ortodox începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Prin tradiţia moştenită din Legea Veche, care simboliza şi debutul Anului Civil la evrei, la 1 septembrie s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Mântuitorul Iisus şi-a început activitatea Sa publică, când a intrat în Sinagoga evreilor din Nazaret. În prima zi a Anului Nou Bisericesc, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba Te Deum-ului.

Această sărbătoare a fost rânduită de Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic care s-a desfăşurat la Niceea în anul 325 şi este legată de istoria mântuirii creştinilor.

Sărbătorile Anului Nou Bisericesc reprezintă o sinteză, o istorie a lucrării săvârşite de Dumnezeu în omenire şi cu omenirea. Mântuitorul Hristos S-a întrupat, S-a jertifit şi a înviat o singură dată. Însă, în fiecare an bisericesc, credincioşii retrăiesc Naşterea,  Jertfa, Moartea şi culminează cu Învierea lui Iisus.  Anul bisericesc este ca o carte vie, deschisă fiecărui creştin, este o altă Biblie care ne vorbeşte nouă, oamenilor, este o cale prin care noi putem vorbi şi conlucra cu Dumnezeu. În timpul Anului Bisericesc, sărbătorile fixate se succed, pe rând, într-o anumită ordine şi sunt o cale vie de legătură cu Dumnezeu. La fiecare sărbătoare, creştinii urcă, cu fiecare pas, treptele duhovniceşti prin care agonisesc har pentru sufletele lor.

Firul conducator al Anului Bisericesc este reprezentat de cele 12 sărbători închinate Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului,  numite Sărbători Împărăteşti. De asemenea, de-a lungul Anului Bisericesc, creştinii îi prăznuiesc pe cei care şi-au jertfit viaţa ca mărturisitori ai lui Iisus: Sfinţii Ierarhi, Apostolii, Mucenicii şi Pustincii. Prin lucrarea lor, Dumnezeu a zidit Biserica Sa. Toţi mărturisitorii în Hristos sunt mijlocitorii noştri înaintea lui Dumnezeu.

Sărbătorile Creştine n-au fost stabilite de oameni. Ele au fost prevăzute şi anticipate de Dumnezeu Tatăl chiar din Vechiul Testament. 

În prima zi a Anului Bisericesc, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, cel care a petrecut 47 de ani pe un stâlp. Pentru el, aceasta a fost calea aleasă pentru a birui ispitele, agonisind astfel harul Duhului Sfânt.  


    Sfântul Simeon Stâlnicul este înfăţişat în toate icoanele într-un turnSursa foto: dervent.ro
Sfântul Simeon Stâlnicul este înfăţişat în toate icoanele într-un turnSursa foto: dervent.ro

Anul bisericesc se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului pe data de 15 august şi cu Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (pe 29 august), cel mai mare prooroc care a pregătit poporul pentru venirea lui Mesia.  

Începutul Anului Bisericesc are, de asemenea, un praznic închinat Maicii Domnului: Naşterea Maicii Domnului, aceea prin care se împlineşte mântuirea oamenilor. Ea l-a născut pe Hristos, Răscumpărătorul păcatelor noastre. Sfinţii Părinţi spun că Anul Nou Bisericesc simbolizează “prelungirea Întrupării şi vieţii Mântuitorului”.

„După Legea Veche în această zi de 1 septembrie a început creaţia lumii şi tot acum a început activitatea publică a Mântuitorului Iisus. Anului Nou Bisericesc simbolizează o corelare dintre viaţa spirituală şi natura înconjurătoare: Sfârşitul Anului Bisericesc pe 31 august reprezintă perioada de coacere a roadelor pământului, iar de la 1 septembrie, Anul Nou Bisericesc începe cu adunarea roadelor. De asemenea, la sfârşitul Anului Bisericesc se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, iar prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc începe cu Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), cea care L-a adus pe Mântuitorul nostru pe pământ", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

  • În tradiţia populară, aşa cum este vremea în această zi, aşa va fi tot anul:
  • Dacă dimineaţa va fi ploaie, primăvara va fi ploioasă;
  • Dacă la amiază este vreme frumoasă, urmează o vreme bună tot anul;
  • Dacă toată ziua va fi ploioasă sau soare, anul va fi ploios sau secetos;
  • Dacă în prima zi a Anului Nou Bisericesc vremea este posomorâtă, urmează o toamnă capricioasă, iar gospodarii nu-şi pot aduna recolta la timp;
  • Dacă tună în data de 1 septembrie,  tradiţia spune că va fi o toamnă lungă.    
  • De asemenea, la 1 septembrie, în tradiţia populară este sărbătorit Sfântul Simion Stâlpnicul, cel care susţine cerul şi pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt. Simion Stâlpnicul este patronul vânturilor şi poate produce cutremure. De aceea, oamenii îi respectă ziua de teamă că sfântul se poate supăra şi le poate dărâma casele sau îi poate îmbolnăvi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net