Au aşteptat 10 ore să se roage la icoana Maicii Domnului
Peste 50.000 de oameni din toate colţurile ţării erau prezenţi, vineri seara, la mănăstirea Nicula din judeţul Cluj pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Pentru asta, au stat la coadă chiar şi 10 ore.
Vineri, în mod normal, cel puţin 6 ore trebuia să stea la coadă un credincios care voia să se închine în faţa icoanei Maicii Domnului. Având în vedere că în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 21.00 şi 02.30, icoana a fost scoasă pe scenă în cadrul slujbei de Prohod, iar coada nu a mai înaintat, timpul de aşteptare s-a prelungit. Până la 10 ore. Dar nu a contat. Oamenii şi-au petrecut noaptea în rugăciune şi mulţi nici nu şi-au mai deschis corturile ca să doarmă. Tot vineri noaptea, ei au participat şi la o procesiune în care s-a înconjurat pe coate şi în genunchi biserica din interiorul mănăstirii.
Sâmbătă (15 august), 30.000 de credincioşi au mai rămas să asiste la slujba de Liturghie, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Slujba a fost ţinută de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ. La sfârşit, călugării de la Mănăstirea Nicula au împărţit pelerinilor peste 20.000 de sarmale şi zeci de mii de felii de cozonac.
În fiecare an, la Nicula, în seara zilei de 14 august, se adună cei mai mulţi oameni. În total, de miercuri şi până sâmbătă, peste 100.000 de pelerini au venit să se roage pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate şi fericire. Nu au lipsit incidentele. 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău de la căldură, epuizare, tensiune sau înţepături de insecte.
Click! spune
Icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată în anul 1681. Primele atestări ale minunilor săvârşite datează din februarie 1699, când icoana a început să lăcrimeze timp de trei săptămâni. De-a lungul timpului, s-au consemnat cazuri de persoane care s-au vindecat de boli grave după ce s-au rugat şi au atins icoana.