Ce pensie poţi avea dacă nu ai cotizat minimum 15 ani

Ultima actualizare:

Legea pensiilor a fost modificată succesiv în ultimii ani, astfel încât veniturile lunare ale celor care au ieşit la pensie au fost de mai multe ori schimbate. Prin noua lege a pensiilor (Legea 127/2019), s-au adus modificări notabile, printre care şi modul de calcul al pensiilor. Astfel, vor exista 2 tipuri de pensii minime: pensie minimă şi pensie minimă de urmaş, potrivit adevarul.ro.

Începând cu data de 1 septembrie 2020, beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 800 de lei, încasează  lunar această valoare, denumită “Indemnizaţia socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificarile şi completările ulterioare (OUG 82/2017, OUG 114/2018 şi OUG 135/2020). Ultimele date statistice publicate de Casa Naţională de Pensii Publice arată că 903.503 pensionari sunt în această situaţie.

Reperul va fi salariul minim

În cazul pensiei minime, modul de calcul va ţine cont de 2 indicatori: salariul minim brut pe economie şi stagiul de cotizare realizat. Valoarea efectivă a pensiei minime garantate în plată nu va mai ţine cont de o valoare fixă cum este acum, de 800 lei, reperul va fi salariul minim brut pe tară aflat în plată.   Prevederile articolului 91 din Legea 127/2019 arată că valoarea pensiei minime va fi cuprinsă între un minimum 45% şi un maximum 75% din valoarea salariului minim brut pe economie aflat în plată la data stabilirii pensiei, care în 2021 este de 2.300 de lei. Plaja cuprinsă între 45-75%, adică 30% sunt alocate diferenţei dintre stagiul minim de cotizare stabilit (15 ani) şi stagiul de cotizare realizat de către solicitant.Pentru pensionarii care primesc pensie de asigurări sociale care au fost pensionaţi conform Legii 3/1977, respectiv Legea 19/2000 pentru care stagiul minim de cotizare a fost cuprins între 10 ani şi 15 ani, Legea 127/2019 stabileşte un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an cuprins între 10 şi 14 ani.   Astfel, cum salariul minim brut pe economie este în acest an de 2.300 lei, se poate stabili că valoarea pensiei minime va fi cuprinsă între 920 de lei şi 1.012 lei.   

Exemplu de calcul 

Pentru un pensionar cu 12 ani stagiu de cotizare realizat, asta înseamnă 40% pentru cei 10 ani la care se face referire în lege, plus 2% pentru cei doi ani, adică 42% din salariul minim brut pe economie. Pensia rezultată pentru doar 12 ani de vechime este de 966 de lei. 

Ce spune legea 

Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, se instituie pensia minimă, în funcţie de stagiul de cotizare realizat. În situaţia pensionarilor care au realizat stagiul de cotizare cuprins între 10 şi 15 ani, pensia minimă se stabileşte în funcţie de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv. În situaţia pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislaţia anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiţii de handicap, precum şi ca nevăzător, pensia minimă se stabileşte într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2022

Pensiile nu vor crește în 2021, ci doar de la 1 ianuarie 2022. Anunțul a fost făcut ieri, după ședința Coaliției USR - PLUS - PNL - UDMR, de liderul liberal Ludovic Orban. Solicitarea fusese făcută de premierul Florin Câțu, care a informat tot ieri conducerea PNL despre faptul că Executivul va aproba mâine bugetul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net