Cei șapte violatori din Vaslui își află sentința! Ce pedepse pot primi agresorii

Ultima actualizare:

    Procesul în cazul fetei violate de șapte bărbați din Vaslui a ajuns la final, tinerii urmând să afle ce pedepse vor primiFoto: adevarul.ro
Procesul în cazul fetei violate de șapte bărbați din Vaslui a ajuns la final, tinerii urmând să afle ce pedepse vor primiFoto: adevarul.ro

Luni (17 august) este o zi decisivă pentru cei șapte bărbați din comuna vasluiană Văleni, care au violat o elevă de 18 ani, ore în șir, până ce tânăra a leșinat. Sentința este programată pentru ora 14.00.

Vineri (14 august), judecătorii au constatat încheiată cercetarea judecătorească în cazul agresorilor vasluini Silviu Avădanei (22 de ani), Alin Rotaru (19 ani), Petrică Bolboceanu (23 de ani), Silviu Burada (21 de ani), Ionuț Surleac (20 de ani), Paul Burlacu (28 de ani), Bogdan Boicu. Cei șapte violatori au fost trimiși în judecată pentru viol și lipsire de libertate. Aceștia au agrestat-o sexual pe eleva de 18 ani la data de 10 noiembrie 2014, în timp ce ea se întorcea de la școală, relatează adevarul.ro.

Acest caz a oripilat o țară întreagă, însă violatorii au avut susținători care au agresat jurnaliștii și i-au amenințat că adună tot satul ca să îi violeze. La finalul procesului au devenit violenți și au sărit la bătaie. Forțele de ordine au fost nevoite să intervină la fața locului și să liniștească spiritele. Cei șapte agresori au continuat să denigreze victima până la sfârșitul procesului.

Ce pedepse ar putea primi violatorii din Vaslui

Cei șapte tineri vor afla luni (17 august) ce pedepse vor primi.  Cei care și-au reconuscut fapta, în cazul în care instanța își admite acordul de recunoaștere, vor beneficia din start de o reducere a limitelor de pedepse cu o treime.  

În pledoaria finală, avocata și procurorul victimei au cerut pedepse maxime pentru cei șapte violatori.  Pedeapsa maximă în cazul violului cu mai mulți autori este de 12 ani, iar pentru lipsirea de libertate este de șapte ani.

Bestiile și-au stabilit la telefon orgia sexuală

Noul cod penal prevede arestarea inculpaților, chiar dacă sentința nu este definitivă. Pe lângă cei 12 ani de închisoare, procurorul de caz a cerut  și un spor de o treime din cei șapte ani la care pot fi condamnați pentru lipsire de libertate.

Violatorii au fost dați în fapt chiar de un prieten, pe care l-au chemat la orgia sexual. Acesta a refuzat, dar a văzut totul și le-a povestit anchetatorilor cu lux de amãnunte.

De asemenea, băiatul a spus că violul a fost premeditat, pentru că, încă din cursul zilei, Silviu Burada, una dintre bestii, și-a sunat prietenii și i-a invitat la o partidă de sex, spre seară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net