Cine sunt măicuțele care îl îngrijesc pe Regele Mihai

Ultima actualizare:

    Maica Antonia (mijloc) și cele două măicuțe care îl îngrijesc pe regele Mihai
Maica Antonia (mijloc) și cele două măicuțe care îl îngrijesc pe regele Mihai

Alături de Regele Mihai, la reședința sa din Elveția se află de 19 luni, de când a fost diagnosticat cu leucemie cronică și carcinom metastazant două măicuțe. Acestea fac parte din obștea singurei mânăstiri românești de maici din Elveția, Acoperământul Maicii Domnului, condusă de o măicuță eroină, Antonia după cum au declarat surse din Patriarhia Română

Acest așezământ monahal formată din patru măicuțe are o istorie zbuciumată. A fost creat de maica Antonia cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale (membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Elveția), în data de 2 iulie 2013, de prăznuirea Sfântului Ioan Maximovici, ocrotitorul diasporei ortodoxe. Potrivit site-ului mânăstirii, măicuțele s-au instalat provizoriu în singurul loc găsit liber, în localurile unei foste mănăstiri catolice, în satul Grolley, în locul numit ”château de la Rosière”, în vecinătatea orașului Fribourg. Membrii micuței comunități au dus o viață de rugăciune, slujbele – în română și franceză – fiind săvârșite în fiecare zi, dimineața și seara. După doi ani, au fost nevoite să părăsească locul pentru că acesta a fost transformat în adăpost pentru azilanți. Au urmat vremuri grele pentru măicuțe, care au găsit adăpost în micuța localitate Les Scirnes d'Albeuve, pe Route de la Gare nr 39, într-un spațiu închiriat, de trei ori mai mic decât precedentul, dar mai bun decât nimic. Gândurile pentru o casă proprie nu au dispărut și la începutul anului au început negocierile pentru cumpărarea unui spațiu mai mare, situat în apropiere, părăsit de ceva timp și care a avut destinația de sanatoriu al unei congregații catolice, informează Parohia Ortodoxă Română Basel. Trăind după reguli ale ospitalității, rare în lumea noastră de zi cu zi, obştea ajută cum poate pe oricine. Astfel pe siteul parohiei, este postat un anunț că românul sărman, care se află în trecere prin zonă și vrea un loc unde să se odihnească sau are nevoie de merinde poate găsi aici, la Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Așa încât nu este de mirare, că, atunci când starea regelui Mihai s-a înrăutățit, măicuțele au sărit din nou în ajutor și două dintre ele au fost detașate lângă rege, pentru a-l veghea zi și noapte. Am contactat-o pe maica Antonia pentru a ne povesti mai multe amănunte despre misiunea măicuţelor şi despre starea regelui, dar, modestă, ne-a spus că nu are nimic de declarat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net