Clotilde Armand nu se lasă: ''Gabriela Firea știe ce e falsul electoral''

Ultima actualizare:

    Clotilde Armand a fost la un pas să preia șefia Primăriei Sectorului 1
Clotilde Armand a fost la un pas să preia șefia Primăriei Sectorului 1

Candidatul USB la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat marţi că a cerut renumărarea voturilor din 18 secţii pentru clarificarea situației în urma alegerilor locale 2016. Aceasta s-a arătat nemulțumită de faptul că duminică seară a ieșit învingătoare, după afișarea primelor exit poll-uri, iar luni dimineață a fost devansată de candidatul PSD Dan Tudorache cu un procent de 31,13%, ea clasându-se pe locul doi, cu 28,75%.

"Când ne uităm la ce s-a întâmplat în secţiile de votare unde am avut un reprezentant este un anumit tipar. Acest tipar nu s-a întâlnit în secţiile unde nu am avut reprezentant. (...) Eu, perzsonal, cred că e foarte important să lămurim aceste lucruri, pentru că e un proces democratic. Chiar dacă se dovedeşte că a câştigat PSD, e bine să nu fie o pată, să fie totul clarificat. Şi în Franţa s-ar fi cerut acest lucru. În niciun caz nu vreau să arunc o lumină negativă asupra României, este complet împotriva lucrurilor pe care vreau să le fac eu, fiindcă eu vreau să dau o imagine extrem de bună României", a afirmat Clotilde Armand într-o conferinţă de presă convocată în faţa Ateneului Român, marți (7 iunie), conform Mediafax.

Ea a mai declarat că nu s-a hotărât dacă va alege mandatul de consilier general sau pe cel de consilier local după ce rezultatul votului la Primăria Sectorului 1 nu îi va fi favorabil, răspunsul urmând să-l dea după o discuţie cu Nicuşor Dan.

"Nu ştim dacă am fost aleasă primar la Sectorul 1. Dar ştim că am fost aleasă consilier general, că am fost numărul 2 pe listă, dar şi consilier la Consiliul Local. evident, nu pot să cumulez cele două funcţii. Nu pot să spun acum pe care o voi alege. Probabil că Nicuşor Dan îmi va cere să fiu la Consiliul General", a mai punctat Armand.

"Nu ne oprim aici. Nu am primit răspuns de la Biroul Electoral dacă întâmpinarea noastră a fost acceptată sau nu, dar e important să îmi continui meseria. Eu am nişte competenţe pe care le pun la dispoziţia României. Este foarte important să fac acest lucru", a adăugat Clotilde Armand.

Ea a mai spus că nu va abandona lupta politică alături de USB, dar a precizat că nu vizează un post de deputat sau senator: "E foarte prematur să vorbim de acest lucru. Eu, personal, sunt o persoană care e mai interesată sau mai indicată pentru poziţii executive, nu pe partea legislativă. Nu este un post, un rol, o contribuţie care mi s-ar potrivi. Eu ştiu să acţionez, să dirijez, să poun în mişcare nişte organizaţii mari. La asta mă pricep, nu să fac legi, chiar dacă am o opinie", a explicat Clotilde Armand.

De asemenea, Clotilde Armand i-a dat un răspuns social-democratei Gabriela Firea, după ce aceasta a declarat marți la prânz că cererea depusă de USB pentru renumărarea voturilor la Sectorul 1 este o pierdere care trebuie tratată cu fair-play şi că toate partidele au semnat procesele verbale, adăugând că USB a încălcat legea electorală chiar în ziua votului. Iată cum sună mesajul noului primar al Capitalei, Gabriela Firea: "Cred că a veni cu astfel de informaţii nu este corect şi nu este un început bun în politică. Nu cred că ne bănuiţi de legături primejdioase cu aceste partide", a completat Firea. În acest context, ea a susţinut că poate prezenta dovezi că de fapt USB este singura formaţiune care a încălcat legea electorală chiar în ziua votului, prin mesajele din mediul online.

Clotilde Armand nu a întârziat să facă câteva precizări, pe contul personal de Facebook.

''Doamna Gabriela Firea şi PSD ne poartă de grijă. Ne acuză că folosim minciuni şi dezinformări. Ca membră în partidul condus de un condamnat penal pentru falsificarea unor alegeri, doamna Firea ştie desigur din proprie experienţă ce înseamnă falsul electoral. Este ca un banc la Radio Erevan; doamna Firea are dreptate, numai că nu Nicuşor Dan, ci Dragnea a încălcat legea. Că tot veni vorba despre dezinformare; vreau să-i reamintesc doamnei Firea că în timp ce 12.000 de români stăteau la coadă la Londra în 2014, ea a transmis că sunt „secţii goale în diaspora”. Doamna Firea, aveţi demnitatea măcar acum să vă cereţi scuze pentru că aţi dezinformat fără scrupule poporul român? Vă cereţi scuze pentru declaraţia şefului dvs, condamnatul penal Dragnea, care-i asemuieşte pe românii din străinătate cu nişte fantome? Pentru că singura fantomă pe care o cunosc este doctoratul lui Ponta, colegul dvs de partid'', a scris candidatul USB.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net