Cum ne schimbă viaţa noul Cod Fiscal! Proiectul va fi adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului
Mult a fost, puţin a mai rămas! Proiectele de Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală au primit toate avizele necesare şi se mai aşteaptă doar cel al Ministerului Justiţiei. Apoi, documentele vor fi aprobate de Guvern în şedinţa de astăzi, dacă nu apare ceva neprevăzut, a declarat premierul Victor Ponta.
“Toate ministerele şi-au finalizat propria parte de muncă, ne-au dat avizele, şi Ministerul Justiţiei trebuie să dea forma finală, alături de Ministerul Finanţelor, cu care să fim pregătiţi să venim în faţa Parlamentului. Aş vrea să nu ratăm anul 2015, altfel va fi foarte greu în viitor să mai avem şi consens politic, şi condiţii economice care să ne permită acest lucru”, a precizat premierul, citat de Mediafax. Ponta a cerut Senatului să discute în regim de urgenţă proiectele, astfel încât până la sfârşitul lunii aprilie să plece spre Camera Deputaţilor. Noua lege trebuie să fie gata până în luna iulie pentru a putea intra în vigoare de anul viitor. Dar ce modificări aduce noul Cod Fiscal? Reducerea TVA de la 24 la 20% şi la 9% pentru carne şi legume-fructe, reducerea cu 20% a accizelor la carburanţii auto, eliminarea deducerii de la impozit a contribuţiilor de sănătate, majorarea deducerii acordată persoanelor cu copii în întreţinere.
Impozitul pe venit şi contribuţii sociale
Va fi introdusă contribuţia de asigurări sociale (CAS) de 10,5% pentru toate veniturile din activităţi independente. Suplimentar, va exista opţiunea de plată a contribuţiei angajatorului de 15,3%. Persoanele care vor plăti doar contribuţia individuală vor avea stagiul de cotizare de o treime, deşi valoarea contribuţiei lor în total contribuţii pentru pensie va fi de peste 40%, informează capital.ro.Contribuţia de sănătate (CASS) nu mai este deductibilă la determinarea impozitului pe venit ceea ce va însemna o creştere reală a impozitului de la 16% la 16,88%. Toate modificările vor determina o creştere a impozitării persoanelor fizice autorizate de la circa 26% la venit net, la circa 43,5%. Baza de calcul pentru CAS şi CASS va fi plafonată la nivelul a cinci salarii medii pe economie lunare, fiind astfel avantajate persoanele care realizează venituri mai mari de cca. 145.000 lei pe an.
Impozitul pe microîntreprinderi
Sistemul de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor va avea cote diferenţiate în funcţie de numărul de angajaţi. Impozitul prevăzut este de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi angajaţi, inclusiv, 3% pentru cele cu un angajat şi 3% plus 1.530 lei pentru cele fără angajaţi. Totodată, proiectul arată că angajatul este persoana salariată cu normă întreagă. Microîntreprinderile nou înfiinţate ar urma să fie impozitate cu 1% în primii doi ani de activitate.
Venituri din salarii
Deducerea personală de bază va creşte cu 50 de lei pentru salariaţii care au în întreţinere una, două sau trei persoane şi cu 150 lei pentru cei care au patru sau mai multe persoane în întreţinere.
Venituri din dividende
Pentru veniturile din dividende şi din investiţii va fi introdusă obligaţia plăţii CASS de 5,5% şi va fi plafonată la cinci salarii medii. Până acum, dacă exista un contract de muncă, nu se plătea CASS la dividende. În schimb, impozitul pe dividende dispare.
Venituri din chirii
CASS nu va mai fi deductibilă la determinarea impozitului pe venit. Totodată, va fi majorată cota de cheltuieli forfetare care pot fi deduse la calcularea impozitului de la 25% la 40%, fiind astfel diminuat impozitul pe venit datorat. Totuşi, din cauza nededucerii CASS, impozitarea finală a veniturilor din chirii va scădea de la circa 20% la circa 18% la venitul net.
Impozite şi taxe locale
- Se va schimba subiectul impozitării. Impozitul se va aplica în funcţie de destinaţia clădirii (rezidenţială sau nerezidenţială) în loc de persoană (juridică sau fizică).
- Prin urmare, cota va fi între 0,08% şi 0,2% pentru clădiri rezidenţiale şi între 0,2% şi 1,3% pentru cele nerezidenţiale. Acum, locuinţele sunt impozitate cu 0,1%.
- În schimb, clădirile rezidenţiale deţinute de persoane juridice se vor impozita mai puţin decât în prezent, când cota este între 0,25% şi 1,5%. Va fi eliminată supraimpozitarea celei de-a doua locuinţe şi a următoarelor, precum şi a locuinţelor care depăşesc 150 mp.
- Cotele de impozit pe teren vor avea limita minimă cu 20% sub cea actuală, iar limita maximă dublă faţă de cea actuală.
- Impozitul pe teren se va calcula şi asupra terenului de sub clădiri. În prezent, aceste suprafeţe sunt scutite.
- Consiliile locale vor avea posibilitatea să majoreze cu până la 500% impozitele pentru clădiri neîngrijite, terenul ocupat de clădiri în proporţie de mai puţin de 20%, teren agricol nelucrat doi ani consecutiv.
TVA 9% la mâncare, chiar din acest an
Potrivit proiectului, taxa pe valoare adăugată (TVA) standard este redusă de la 24% la 20%. În plus, TVA va fi redusă la 9% pentru produsele de bază. Iniţial, scăderea TVA era propusă doar la pâine, carne şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte, legume şi fructe, dar în noul Cod Fiscal au fost incluse şi alte produse, precum lapte, produse şi subproduse lactate, ouă, animale şi păsări vii, scrie Mediafax. Reducerea TVA la produsele de bază ar putea avea loc chiar din acest an, pentru a preveni sincope în consum. Click! a calculat cât ne va costa mâncarea după scăderea TVA.
Accizele la carburanţi scad cu 20%
Accizele la carburanţi vor fi reduse cu circa 20%, de la 1 ianuarie 2016. Cumulat cu scăderea TVA la 20%, carburanţii ar trebui să se ieftinească cu cel puţin 53 de bani pe litru. Un nivel care atenuează scumpirea din primăvara trecută, când efectul introducerii celor 7 cenţi pe litru s-a văzut într-o creştere a preţurilor la pompă, de circa 50 de bani pe litru. Astfel, acciza pentru 1.000 de litri de benzină fără plumb scade de la 2.035 de lei, la 1.656 de lei. La motorină, acciza scade de la 1.897 de lei pentru 1.000 de litri, la 1.518 lei, conform economica.net.
Noutăţi în Codul de Procedură Fiscală
Codul de procedură fiscală introduce penalităţile pentru nedeclararea sau subdeclararea obligaţiilor fiscale. Penalitatea va fi de 5% din taxele nedeclarate dacă suma stabilită de control nu depăşeşte 25% din valoarea taxei declarate şi 25% din taxele nedeclarate dacă suma stabilită de control depăşeşte 25% din valoarea taxei declarate. Penalităţile sunt limitate la un milion de lei. Totodată, dobânda de întârziere a obligaţiilor fiscale urmează să scadă la 0,02%, pe zi faţă de 0,03% în prezent, însemnând un nivel anual de 7,3%. Cumulate, penalitatea de nedeclarare şi accesoriile vor însemna o supraimpozitare de până la circa 40% pe an.