Cum vor funcționa saloanele și frizeriile după 15 mai. Ce se va întâmpla când România va ieși să se tundă
Cum vor funcționa saloanele și frizeriile după 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor impuse împotriva coronavirusului, ne întrebăm cu toții, mai ales că întreaga Românie va da buzna să se tundă. Saloanele și frizeriile care se vor deschide după 15 mai, vor fi luate cu asalt, însă vor funcționa potrivit unor reguli stricte, spun autoritățile. Raed Arafat a anunțat care vor fi măsurile de distanțare socială și igienă ce se vor lua pentru a preveni îmbolnăvirile cu Covid-19 și pentru a evita izbucnirea altor focare de infecție. Uite cum ne vom tunde acum încolo!
Când vom ieși din izolare, nu ne vom mai recunoaște pe stradă. Femeile vor avea părul lung, cu rădăcinile nevopsite și cu firele despicate. Bărbații vor avea bărbile până-n pământ, părul vâlvoi și vor arăta ca oamenii cavernelor. Și cu toții ne vom repezi în saloane și frizerii. Ne vom călca în picioare. Vom sta la cozi interminabile, ne vom programa azi și vom fi primiți peste două săptămâni. Toată România va ieși din casă să se tundă și va fi jale! Lasând gluma la o parte, închiderea saloanelor și a frizeriilor pe perioada stării de urgență ne-a făcut viața și mai grea. Dar, am învățat să ne descurcăm și cu asta. Și ne-am făcut manichiura singure, ne-am pensat singure, ne-am epilat, ne-am vopsit și chiar ne-am tuns singure. Bărbații au fost mai norocoși. Au cumpărat o mașină de tuns și au rezolvat problema. Însuși președintele țării, Klaus Iohannis, a declarat că se tunde singur acasă. La fel și vedetele de la noi. Excepție face Smiley, pe care l-a tuns Gina. Iată însă că după ridicarea stării de urgență se vor deschide din nou saloanele și frizeriile, iar noi vom avea șansa să arătăm din nou a oameni. În sfârșit vom putea să mergem să ne aranjăm cât de cât.
Raed Arafat: „Nu vom mai sta la coadă. Nu va mai exista zonă de așteptare”
Autoritățile au anunțat că odată cu 15 mai și cu relaxarea măsurilor anti-covid luate în timpul stării de urgență se vor deschise saloanele și frizeriile. „Ai nevoie de măsuri speciale pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți nelimitat să le ții închise, trebuie să-și reia activitatea, dar sub o formă nouă", declara acum câteva zile, Raed Arafat. El a explicat care vor fi regulile impuse impuse, pe care va trebui să le respectăm cu toții. "E posibil să nu mai existe o zonă de așteptare. Te programezi, te duci direct la programare, stii că ești așteptat. Ai înârziat, vine altul în locul tău, nu stai și aștepti acolo. Te duci și te plimbi pe stradă o jumătate de oră și te întorci, nu stai acolo. Trebuie să se înțeleagă că ne gândim cu colegii specialiști la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca măsuri compensatorii la măsurile de relaxare", a adaugat Raed Arafat.
Despre cum vor funcționa saloanele și frizeriile după 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, dar și despre alte măsuri ce vor fi luate pentru prevenirea răspândirii Covid-19 vom afla pe parcurs, în funcție de cum va evolua situația în România. Pot fi măsuri mai relaxate sau mai dure. Depinde de numărul de îmbolnăviri și decese care se va înregistra pe viitor. Să sperăm că totul va fi din ce în ce mai bine. Până atunci însă, stăm în casă!