Distracţia la mare se scumpeşte şi cu 50%

Ultima actualizare:
Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR
Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR

Vremea extrem de caldă, vacanţa elevilor, tichetele primite de bugetari, sunt câteva motive pentru care litoralul românesc s-a animat cu două săptămâni înainte de 1 iulie, momentul oficial al începutului de sezon.

Dacă turiştii încep să vină pe litoral, hotelierii încep şi ei să umble la preţuri, astfel că toate locurile de cazare vor avea tarifele modificate chiar cu o săptămână înainte de prima zi de iulie, scrie adevarul.ro. „Nu cresc preţurile de la 1 iulie, ci ele cresc în funcţie de fiecare hotel, de fiecare manager care şi-a făcut politica tarifară. Unele cresc preţurile de pe 20 iunie, altele din 10 iulie, altele chiar pe 1. Nu mai este ca înainte când toată lumea ştia data de 1 iulie”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism. În realitate, preţurile la hotelurile de pe litoral vor creşte aproape săptămânal, cea mai semnificativă creştere fiind acum, cu 10 - 15%, dar pot ajunge şi la 50%, mai ales la hotelurile scumpe. 

Mamaia, campioana preţurilor

  • Dacă în perioada 13-22 iunie, la Hotelul Vega (5 stele) din Mamaia, o cameră dublă se închiriază pe noapte cu 219 €, din 4 iulie tariful este de 325 €. 
  • Şi la Hotelul Zenith (4 stele) din Mamaia, un sejur de 5 nopţi costă 1.775 de lei/cameră, în perioada 22-27 iunie, apoi, săptămânal, preţul se majorează ajungând ca la mijlocul lunii iulie să depăşească 2.500 de lei pentru un sejur.
  • La un alt hotel de patru stele din aceeaşi staţiune, la Malibu, un sejur de 5 nopţi costă aproximativ 3.500 de lei cu pensiune completă în ultimele zile ale lunii iunie, urmând ca la mijlocul lunii iulie preţurile să ajungă la peste 4.600 de lei.
  • Şi la hotelurile de trei stele din Mamaia preţurile vor creşte semnificativ în luna iulie. De exemplu, la Hotelul Bicaz-Pirates, la finalul lunii iunie un sejur de cinci nopţi costă aproximativ 2.080 de lei (demipensiune), iar în luna iulie va ajunge la 3.100 de lei.

Sudul litoralului

  • Hotelul Boutique Citadel (5 stele) din Eforie Nord închiriază un apartament în perioada 17-30 iunie cu 255 € pe noapte, iar din 1 iulie preţul va ajunge la 365 €.
  • La Hotelul Europa (4 stele), tot din Eforie Nord, prima creştere de tarife va fi pe 22 iunie. Dacă până atunci turiştii găsesc camere cu 93 euro/noapte, din 23 iunie tariful creşte 123 de euro, iar din 5 iulie acesta ajunge la 165 €.
  • În Eforie Sud, pentru o noapte de cazare la Hotelul Splendid plătiţi 221 de lei pe noapte pentru o cameră până pe 30 iunie. Din 1 iulie preţul creşte la 264 de lei, iar de la mijlocul lunii lui cuptor va fi de 358 de lei pentru o noapte.
  • „Staţiunea Tineretului”, Costineşti, are preţuri mai mici. O noapte de cazare la 3 stele (Hotel Ştefania) este 132 lei/cameră, până pe 30 iunie. După această dată, tariful creşte la 165 de lei, iar din 6 iulie va fi de 205 lei/noapte. Tot la Costineşti puteţi opta pentru varianta cazare la vilă sau „la particular”. 
  • În zona Neptun-Olimp, preţurile vor sări de la 119 euro/noapte la 5 stele (Hotel Mediterraneo) la 139 € după data de 5 iulie. La all inclusive, preţurile sunt în iunie de 2.175 de lei pentru un sejur de 5 nopţi/2 persoane (Hotel Atrium by the Blaxy), iar în luna iulie vor depăşi 3.000 de lei pentru acelaşi serviciu.
  • În Vama Veche, la Hotel Club D’or, până pe 4 iulie o cameră dublă costă 207 lei pentru o noapte, iar după această dată tariful urcă la 257 de lei. La Hotel Elektra, o cameră dublă costă până pe 27 iunie 518 lei/noapte, iar după această dată preţul ajunge la 564 de lei.

Cazarea pe litoralul românesc se va scumpi din nou şi în jurul datei de 20 iulie, când se intră în vârf de sezon.

«Suntem săraci, dar fuduli»


    Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR
Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR

„Noi suntem o naţiune săracă, dar fudulă, dacă nu mergem în august, nu mergem la mare. Atunci ar trebui să avem hotelurile de cauciuc, să le extindem de trei sau patru ori. Încercând să repartizăm uniform gradul de umplere umblăm la preţuri”, explică Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net