Elena Udrea ar putea afla joi dacă scapă de arestul preventiv

Ultima actualizare:

    Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”  Foto: Marian Iliescu
Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute” Foto: Marian Iliescu

O nouă zi cu emoţii pentru blonda de la Cotroceni. Elena Udrea, arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”, ar putea afla joi dacă va fi eliberată. Asta după ce magistraţii Curţii Supreme vor lua în discuţie contestaţia deputatului împotriva deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă.

Procurorii anticorupţie au extins, în 8 aprilie, urmărirea penală pe numele Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute” şi pentru infracţiunea de spălare de bani. Concret, anchetatorii susţin că, „în perioada 2010 – 2011, Udrea Elena Gabriela, împreună cu Topoliceanu Ana-Maria, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (suspect în prezenta cauză), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii”, scrie adevarul.ro.

Acuzaţiile aduse Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea este acuzată, în dosarul „Gala Bute”, de cinci infracţiuni: abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani.

Acuzaţiile Elenei Udrea din dosarul „Microsoft”

În dosarul „Microsoft”, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă, în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, trafic de influenţă, în legătură cu derularea contractului e-România, trafic de influenţă, în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro şi infracţiunea de spălare de bani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net