Eşti datornic? Executorul poate intra peste tine în casă!

Eşti datornic? Executorul poate intra peste tine în casă!

Ultima actualizare:

    Alexandra Popa
Alexandra Popa

Nu ţi-ai plătit ratele la bancă şi te ameninţă executorul judecătoresc? Specialistul Click! Alexandra Popa ne spune tot ce trebuie să ştii despre executarea silită.

Executarea silită poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie care va cuprinde următoarele:

Denumirea şi sediul organului de executare;

Data emiterii somaţiei şi numărul dosarului de executare;

Numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului;

Titlul executoriu în baza căruia urmează să se facă executarea silită;

Termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi consecinţele nerespectării acesteia. Pentru a fi validă, somaţia trebuie să fie semnată şi ştampilată.

Executarea silită se face între orele 6:00-20:00

Conform articolului 348 (1) din Codul de procedură civilă, în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti, „executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forţa publică".

În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, instanţa va autoriza intrarea în locuinţa debitorului.

Nici o executare nu se va face înainte de ora 6:00 şi după ora 20:00, în zilele lucrătoare, iar, odată începută, executarea va continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
somn istock jpg
cafea pixabay jpg
conserve_legume_shutterstock 2319577187 jpg
Târg de Crăciun Sibiu
renovare apartament jpg
vremea se schimba jpg
Valentina și Vlad jpg
ambulanta  foto shutterstock jpg
image
image