FOTO Borcea și frații Becali, mutați de la Poarta Albă. Uite în ce condiții vor sta!

Ultima actualizare:

    Penitenciarul Slobozia
Penitenciarul Slobozia

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din penitenciar. Au vrut să ispășească pedeapsa la Poarta Albă, alături de Gigi Becali, însă, nu le-a mers. Cristi Borcea și frații Becali au fost mutați din Constanța, la închisoarea din Slobozia.

Înainte să afle că vor fi încarcerați, o parte din greii fotbalului au încercat să-și aranjeze lucrurile. Și-au mutat domiciliul din București, respectiv Ilfov, la Constanța.

Credeau că dacă vor ajunge la pușcărie, vor reuși să-și ispășească pedeapsa alături de Gigi Becali, la Poarta Albă, acolo unde condamnații beneficiază de regim semideschis.

Este adevărat că au ajuns unde și-au dorit. Însă doar pentru o lună, cât a ținut perioada de carantină. Toți trei au pedepse mai mari de trei ani, astfel că, azi, au fost mutați la Penitenciarul Slobozia, care este cu regim închis.

Astfel ei pot beneficia doar de patru vizite și de două telefoane pe lună.

Nu au drept de muncă, nu pot participa la activități culturale și sportive și nu pot pleca acasă în permisie.

La fel ca toate închisorile din țară, și cea de la Slobozia este plină. După cum se poate vedea și în fotografii, deținuții stau în cameră câte 7-8, în paturi supraetajate.

Penitenciarul are o bibliotecă, dotată cu calculatore, sere, unde muncesc pușcăriașii, atelier de împletit coșuri și mături, cabinet medical și o capelă.

Cristi Borcea și Iona Becali au fost condamnați în" Dosarul Transferurilor " la câte 6 ani și 4 luni, fiecare, iar Victor Becali la 4 ani și 8 luni.

Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar
Condiţiile din penitenciar


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
job 3790033 1280 jpg
Știai că forma, dimensiunea și învelișul unei pastilei influențează cât de repede își face efectul  jpeg
Eurostar 3229,3230 moutiers 01 03 2003 jpg
Samani in Peru FOTO EPA EFE jpg
crima sibiu1 jpg
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
bani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net