FOTO Leii şi urşii Cămătarilor, tranchilizaţi pentru a fi duşi la grădina zoologică

FOTO Leii şi urşii Cămătarilor, tranchilizaţi pentru a fi duşi la grădina zoologică

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei de la Vier Pfoten se află, în această dimineaţă, la casa lui Nuţu Cămătaru pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov, de lângă Ploieşti.

UPDATE - ORA 15.25. Animalele lui Nuţu Cămătaru au ajuns, în urmă cu puţin timp, la Grădina Zoologică din Bucov, Prahova.

Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten, a declarat, la intrarea în curtea casei lui Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru, că animalele vor fi tranchilizate şi duse la Grădina Zoologică Bucov, unde se vor adapta foarte bine, întrucât sunt condiţii mai bune decât pe proprietatea lui Nuţu, transmite Mediafax.

El a spus că animalele sunt uşor subdezvoltate, dar au o stare bună de sănătate.

În curtea casei lui Nuţu Cămătaru au intrat mai multe maşini, printre care şi un autocamion cu care vor fi transportate animalele.

Reprezentanţii Vier Pfoten au tranchilizat animalele şi vor supraveghea transportul până la Grădina Zoologică Bucov.

CAPTURĂ FOTO RTV

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
livada cu meri jpg
somn istock jpg
cafea pixabay jpg
conserve_legume_shutterstock 2319577187 jpg
Târg de Crăciun Sibiu
renovare apartament jpg
vremea se schimba jpg
Valentina și Vlad jpg
image
image