Înşelaţi de dezvoltatorul imobiliar: au plătit apartamentele şi au rămas cu ochii-n soare

16 ianuarie 2022

Aduşi în pragul disperării! Zeci de braşoveni aşteaptă de doi ani să-şi primească locuinţele pe care le-au plătit integral încă din 2019. Oamenii au făcut eforturi uriaşe ca să se poată muta într-un cartier aflat în plin avânt din punct de vedere al dezvoltării imobiliare.

image
Şi-au cumpărat locuinţele şi n-au voie nici măcar să intre în bloc

Dezvoltatorul ar fi fugit cu două milioane de euro

Cele 40 de familii care au cumpărat apartamente în blocul de pe strada George Călinescu, din zona nouă a cartierului Tractorul, se plâng de faptul că au fost minţiţi de dezvoltator, care a luat de la ei, în total, două milioane de euro şi nu le-a oferit nimic în schimb.

Oamenii au plătit apartamentele în 2019 şi ar fi trebuit să se mute în 2020. Braşovenii au cerut să poată intra în bloc şi să continue ei lucrările, însă dezvoltatorul i-ar fi anunţat că n-au dreptul să intre în clădire. 

În noiembrie 2019 am plătit suma de 56.000 de euro pentru un apartament de 53 de metri pătraţi, care trebuia să fie gata cel târziu în mai 2020. Suntem în 2022 şi blocul este în acelaşi stadiu ca în 2019. De câte ori l-am contactat pe dezvoltator, fie nu ne-a răspuns, fie a zis să stăm liniştiţi, pentru că tatăl lui e fost poliţist şi orice am face va avea câştig de cauză”, se plânge Lazăr Hriscu, unul dintre cumpărătorii de pe George Călinescu. 

Oamenii au depus plângeri la Parchet și Poliție

Oamenii păcăliţi spun că, de atunci, se luptă cu morile de vânt. „Eu am cumpărat două apartamente cu câte două camere, care au costat, în total, 103.000 de euro. De atunci, mare scofală nu s-a mai făcut aici. Am făcut plângeri penale la Parchet, la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic până acum”, acuză un alt cumpărător. 

„Adevărul“ a încercat în repetate rânduri să-l contacteze pe dezvoltator, însă acesta nu a răspuns.

oana zavoranu jpg
adela popescu si radu valcan si au anulat planurile de vacanta 2 jpg
image png
foto mare profimedia 0691691838 copy jpg
cub radu stefan banica png
carla s dreams bobonete 2 PNG
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
calendar ortodox 2021 23 mai sf mihail marturisitorul png
1 mare foto epa efe 57690578 jpg
6 traian basescu prima iubita jpg jpeg
4 printul andrew profimedia 0652894124 jpg jpeg
ioan niculae jpeg
inceput de an scolar jpeg