Legea pensiilor magistraţilor, promulgată de Nicuşor Dan după motivarea CCR şi publicarea oficială

Ultima actualizare:

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri, printr-o postare pe Facebook, că a promulgat legea pensiilor magistraţilor, după publicarea motivării Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, joi seara, târziu. El subliniază că recalibrarea modului de calcul al acestor pensii reprezintă un gest de echitate aşteptat de societate şi că importanţa magistraţilor în arhitectura statului este recunoscută pe deplin.

image

În acelaşi timp, Dan promite să susţină măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru a optimiza condiţiile de muncă. Motivarea CCR, cuprinzând 38 de pagini, confirmă constituţionalitatea actului legislativ, oferind astfel cadrul legal necesar implementării reformei.

Președintele a promulgat legea pensiilor magistraților

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale.

„Am promulgat în această dimineaţă legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Şeful statului a transmis că îi asigură pe magistraţi că munca lor este respectată şi importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută.

„Voi susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea", a precizat Nicuşor Dan.

Curtea Constituţională a României a publicat joi motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor este constituţional. În aceeaşi zi, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani şi cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Legea pensiilor magistraţilor a avut un parcurs dificil, fiind contestată şi respinsă de mai multe ori de Curtea Constituţională. Abia la a şasea încercare proiectul Guvernului a fost declarat constituţional. 

Legea prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani şi un plafon de 70% din ultima indemnizaţie netă. Publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial a fost ultimul pas înainte de promulgare, oferind cadrul legal pentru reforma pensiilor magistraţilor.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
apartamente, foto shutterstock jpg
Donald Trump FOTO AFP
plimbare istock jpg
cartier atena shutterstock jpg
Demisie concediere FOTO Shutterstock jpg
image png
Autostrada Transilvania Cluj Napoca Oradea în șantier Viaductele Nădășelu și Topa Mică Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) JPG
gdansk jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net