Măsura controlului judiciar, prelungită cu încă 60 de zile pentru deputatul Sebastian Ghiţă

Ultima actualizare:

    Sebastian Ghiță este cercetat de procurori pentru constituirea unui grup infracțional organizat
Sebastian Ghiță este cercetat de procurori pentru constituirea unui grup infracțional organizat

Zi proastă pentru deputatul PSD Sebastian Ghiță. Procurorii DNA Ploieşti au prelungit, vineri, cu încă 60 de zile, măsura controlului judiciar pentru parlamentar, în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Potrivit corespondentului Mediafax, Sebastian Ghiță a declarat la ieşirea de la DNA, că nu i s-au explicat motivele prelungirii măsurii

Întrebat dacă, în opinia sa, există motive pentru care să fie pus sub acuzare în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, Sebastian Ghiţă a spus că nu are legătură cu acest subiect pentru că nu îi cunoaşte pe cei de la Hidro Prahova cercetaţi în dosar.

"Dacă domnii procurori consideră, ca pe orice cetăţean, mă cheamă să mă întrebe. Nu au întrebat alte lucruri în plus faţă de declaraţia pe care am dat-o (...) Nu am legătură cu subiectul pentru că nu îi cunosc pe acei oameni de la Hidro Prahova", a afirmat Sebastian Ghiţă.

Totodată, întrebat în ce măsură îl afectează faptul că se află sub control judiciar, Ghiţă a răspuns: "Mă afectează, am responsabilităţi, am activităţi".

"Orice cercetare trebuie făcută rapid, trebuie găsite argumente sau raţiuni pentru care unui cetăţean să-i îngrădeşti libertăţile", a mai spus Sebastian Ghiţă.

El a precizat că şi din punct de vedere politic este afectat de faptul că numele său apare într-un dosar al DNA: "Evident că orice om politic în momentul în care ajunge să fie investigat de către un procuror are o problemă de imagine, în a convinge cetăţenii şi aşa mai departe".

Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse conform căreia procurorii DNA au ridicat documente de la clubul de baschet CSU Asesoft Ploiești, Ghiţă a răspuns: "Nu, din câte ştiu eu".

Totodată, el a afirmat, răspunzând unei alte întrebări, că CSU Asesoft a primit finanţări de la bugetul local "la fel ca toate celelalte cluburi din judeţ".

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul DNA Ploieşti, vineri dimineaţă, puţin înainte de ora 8.30, fiind citat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, în care Ghiţă este cercetat pentru favorizarea unui grup infracţional.

Potrivit unor surse judiciare, la DNA sunt aşteptaţi, în cursul zilei de vineri, şi deputatul PSD Vlad Cosma, precum şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, ambii fiind acuzaţi, ca şi Sebastian Ghiţă, de sprjinirea unui grup infracţional organizat. Ei se află sub control judiciar de la sfârşitul lunii februarie, iar această perioadă expiră, procurorii urmând să stabilească daca prelungesc sau nu măsura preventivă.

În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.

În acelaşi dosar, au fost fost plasați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârșitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiești atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât și sora acestuia, Alexandra Herţanu.

Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma "Hertanu Projects" SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49 % din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51 % din acţiunile firmei.

Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.

SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte câteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la "activităţi de servicii suport pentru învăţământ” sau intermedieri în comerţul cu animale.

Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploiești, în care Mircea și Vlad Cosma sunt inculpați. În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, tatăl acestuia, Mircea Cosma, de luare de mită şi abuz în serviciu, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, de trafic de influenţă şi dare de mită. Procesul se află pe rolul instanţei supreme.

DNA a început ancheta penală în care Cosma este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă după ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net