Ne putem contamina prin simpla respirație! Află cât rezistă virusul în aer

Ultima actualizare:

    E bine să purtăm mască și pe stradă, mai ales în zilele cu vânt
E bine să purtăm mască și pe stradă, mai ales în zilele cu vânt

Coronavirusul nu se ia doar prin contact direct cu un bolnav sau ducând mâna la nas, ochi și după după ce am atins suprafețele infectate. El trăiește și în aer, astfel că ne putem contamina prin simpla respirație. Medicii ne explică în ce situații îl putem inhala și cum ne poate proteja masca.

O persoană care tușește, strănută sau doar vorbește răspândește în aer un nor invizibil de stropi (mucus și salivă). Aceste microparticule purtătoare de virusuri plutesc în aer 20-30 de minute, chiar mai mult, până cad și se depun pe suprafețe. Ele pot fi inhalate de cei din jur. Spațiile închise sunt cele mai periculoase deoarece aici concentrația de virusuri din aer este foarte mare. „Dacă suntem în aceeași încăpere cu persoane contaminate cu acest virus, la un moment dat aerul din încăperea respectivă se contaminează. De aceea, e important să aerisim cât mai des pentru a avea o concentrație a virusurilor cât mai mică”, explică medicul Virgil Musta de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, unde regăsim cea mai mare rată de vindecări din țară.

Nu e cazul să ne panicăm dacă trecem pe lângă o persoană pe stradă. „Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Dar dacă treceți pe lângă cineva pe stradă nu vă infectați. Trebuie să stați față în față, la o distanță mai mică de doi metri și să aveți conctat mai mare de 15 minute”, a explicat la Digi 24 dr. Virgil Musta.

Purtarea unei măști la nas și la gură ne protejează de o posibilă inhalare a virusului care plutește în aer. Oficial, Institutul Național pentru Sănătate Publică recomandă purtarea măștilor doar dacă avem simptome respiratorii (strănutăm, tușim), dacă îngrijim o persoană posibil infectată sau în timp ce ne aflăm în zonele de așteptare/triaj ale spitalelor. Virgil Musta susține că aceste măști ar trebui purtate și în alte situații. Mai exact, când suntem în spații închise (la serviciu, în magazine, în mijloacele de transport în comun) sau chiar pe stradă, în zilele cu vânt: „Vântul ridică praful și, odată cu el, aceste particule. Le poartă în aer și le putem inspira. De aceea, în zilele cu vânt sau dacă în zonă e praf trebuie să purtăm mască”, a declarat specialistul pentru știrile PRO TV.

Cum se confecționează o mască de protecție

Problema e că măștile se mai găsesc foarte greu în farmacii, iar pe diverse site-uri se vând la prețuri piperate.  Dacă nu avem măști chirurgicale, o soluție ar fi să punem în faţa gurii şi a nasului un şal, fular, guler de schi, baticuri sau ne confecționăm singuri o mască din material ce poate fi spălat/fiert și apoi călcat. Nu e greu.

E nevoie de două bucăți de material și de elastic
E nevoie de două bucăți de material și de elastic

Luați două bucăți de material de 15-17 cm (impermeabil, bun, dens) și două bucăți de elastic de 15-17 cm fiecare. Puneți bucățile de material una peste alta și coaseți marginile, cu fâșiile de elastic prinse între ele, la margini.

Cele două bucăți de material se cos între ele
Cele două bucăți de material se cos între ele

O altă soluție mai rapidă este cu o bucată de material la capetele căruia fixăm câte un elastic simplu de cauciuc,  îndoind materialul 2 cm și prinzându-l cu un capsator. Odată fixată pe față, masca nu trebuie atinsă, dată jos și iar pusă cu mâinile murdare.

Acasă, o scoatem cu grijă și, fie o aruncăm, fie o punem într-o pungă închisă pentru a o refolosi, dar nu mai devreme de 4 zile, să dăm timp microbilor să dispară. O altă soluție e sterilizarea măștii. Fierberea ei la 100 de grade timp de 3 minute distruge microbii fără să deterioreze materialul. Sau poate fi spălată cu apă și săpun, apoi călcată cu fierul. Nu folosiți clor sau alcool, deoarece acestea lărgesc fibrele și scad eficacitatea materialului. 

Poștașul care livrează zâmbete

Jon Matson, un poștaș cu simțul umorului
Jon Matson, un poștaș cu simțul umorului

Jon Matson, un poștaș de 39 de ani din Marea Britanie, și-a propus ca în afară de corespondența obișnuită pe care o livrează oamenilor, să livreze și puțină bună dispoziție și zâmbete. Sunt foarte necesare acum, în perioada aceasta grea de izolare și de boală. Astfel, bărbatul se îmbracă zilnic în tot felul de costumații haioase, de la rochițe la armură militară și promite că are pregătită o garderobă interesantă pentru zilele următoare, anunță Mirror.

Măștile sunt acum „la modă” în toată lumea. Unii și le improvizează, alții le acordă foarte multă atenție. 

Un muncitor dintr-o piață de legume din Indonezia și-a confecționat singur masca
Un muncitor dintr-o piață de legume din Indonezia și-a confecționat singur masca

S-a lansat moda măștilor pentru mirese
S-a lansat moda măștilor pentru mirese

Un bărbat din Rusia vrea să fie cât mai ferit pe stradă
Un bărbat din Rusia vrea să fie cât mai ferit pe stradă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net