Nu scăpăm de ploile înghețate. Atenționare de viscol și ninsori

Ultima actualizare:

    Ploile înghețate se vor manifesta până luni, în sudul țării (foto: Sever Gheorghe)
Ploile înghețate se vor manifesta până luni, în sudul țării (foto: Sever Gheorghe)

De azi și pâmnă miercuri dimineață sudul țării se află sub avertizare meteo de ploi abundente, conform ultimelor date ale Administrației Naționale de Meteorologie. Temperaturile scăzute din timpul nopții și dimineața vor favoriza apariția fenomenului de „ploaie înghețată”.

Ploile se intensifică în sudul țării, în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra precipitații cuprinse între 25 și 50 de litri pe metru pătrat. Precipitațiile se vor manifesta în continuu până miercuri dimineață. Din cauza temperaturilor situate la limita înghețului, în timpul zilei vom avea iar ploi înghețate.

În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor determina apariția poleiului. Ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15-20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55-60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ce este apa micelară jpeg
faianta shutterstock1 jpeg
revolutie invatamant romania elevi ore scoala preveri proiect statutul elevilor 884282 webp
bullying 679274 1920 jpeg
cumparaturi, foto shutterstock jpg
emag jpg
Dr Cristian Staicu, anestezistul ucis și incendiat în locuință FOTO Facebook
dieta freepik jpg
image
image