O fostă judecătoare de la ICCJ nu poate justifica peste 60.000 de euro

Ultima actualizare:

    Georgeta Barbălată pe vremea când era magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție
Georgeta Barbălată pe vremea când era magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție

Fosta judecătoarea de la ICCJ Georgeta Barbălată nu poate justifica peste 60.000 de euro. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să verifice averea acesteia.

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 199.536 de lei (peste 60.400 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de aceasta împreună cu familia."În perioada ianuarie - aprilie 2007, Barbălată Georgeta a realizat venituri salariale în cuantum de 31.664 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 231.200 lei, rezultând o diferență nejustificată de 199.536 lei (aprox. 60.465 euro)", se arată într-un comunicat de presă al ANI transmis azi agenţiei Mediafax. Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București să verifice averea Georgetei Barbălată din perioada exercitării funcției publice. Ea a fost judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în perioada 8 iulie 2004 - 31 august 2012. Fostul magistrata fost informat despre declanșarea procedurii, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. În 15 mai, Barbălată a fost condamnată de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului şi a fost achitată pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, sentinţa nefiind definitivă. Foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, judecătoarea Georgeta Barbălată şi fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost trimişi în judecată în aprilie 2013, pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii, unele dintre acestea fiind din cauze ce privesc siguranţa naţională. Marcel Sâmpetru era consilier la Consiliul Superior al Magistraturii la data comiterii faptelor, iar George Bălan era membru al CSM.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net