Super metroul de la spanioli a ajuns la Bucureşti

Super metroul de la spanioli a ajuns la Bucureşti

Ultima actualizare:

Luni era în Vama Curtici, iar ieri seară, la ora 18.30 ajunsese deja în Chiajna.

Va intra în probe şi va fi pus în circulaţie abia în aprilie 2014, după a anunţat conducerea Metrorex.

Prima ramă de metrou a fost adusă din Spania pe calea ferată, iar livrarea s-a făcut cu o întârziere de trei luni, din cauza unor neînţelegeri între Metrorex şi CAF.

Cel de-al doilea tren, Mureş 1302-2302, urmează să ajungă în Capitală în perioada imediat următoare. Noile metrouri vor rula cu o viteză maximă de 80 de kilometri la oră, au o capacitate de 1.200 de pasageri şi un coridor liber de-a lungul întregului tren care măsoară 144 de metri lungime.

Metrorex plăteşte 97 milioane de euro (fără TVA) pentru 16 trenuri, care le vor înlocui pe cele vechi.

Primele patru garniture, dintre care două vor sosi anul viitor în ţară, sunt fabricate în Spania, iar celelalte urmează să fie asamblate la Atelierele CFR Griviţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ghiozdanul uitat în gară jpeg
rocă jpg
pasageri avion jpg
înșelăciune Iași jpg
tânăr dispărut în Argentina jpg
dovleci de Halloween jpg
cultura fructul dragonului jpg
cauciucuri jpg
image
image