Tradiţii pentru spor şi sănătate la sărbătoarea Naşterii Domnului (Crăciunul)

Ultima actualizare:

În această zi uităm de griji, de supărări şi de obositorul cros prin viaţă şi redevenim copii. De Crăciun, savurăm cu toţii poveştile care se spun despre drumurile lui Moş Crăciun care colindă prin lume cu daruri în sania lui trasă de reni.

La marele Praznic al Crăciunului, în toate zonele ţării, cele mai frumoase tradiţii sunt legate de viaţa de familie. Aceste datini îşi adună seva din miturile străvechi sau din cele creştine, din rodul rugăciunilor adresate Maicii Domnului şi Fiului ei, Iisus Hristos. În legătură cu Moş Crăciun, în lumea întreagă circulă numeroase legende: unele povestesc cum s-a născut Iisus în ieslea gospodăriei lui Crăciun, alte mărturisesc convertirea lui Crăciun la creştinism.

Legende despre Naşterea Pruncului Iisus

Maica Domnului a cerut găzduire lui Moş Ajun

Una dintre cele mai vechi legende, referitoare la naşterea lui Iisus, spune că Maica Domnului a cerut găzduire lui Moş Ajun să nască în gospodăria sa. Fiind prea sărac să primească oaspeţi, Moş Ajun a îndrumat-o pe Maica lui Iisus să mergă la fratele lui mai înstărit, Moş Crăciun. Astfel, spune legenda, Iisus s-a născut în ieslea lui Moş Crăciun.

Transfigurarea sufletească a lui Crăciun

Într-o altă legendă se povesteşte că Fecioara Maria a urmat sfatul lui Moş Ajun şi s-a dus să nască în casa lui moş Crăciun. Crăciunoaia, care ştia că soţul ei nu-i iubeşte pe creştini, a adăpostit-o pe ascuns în grajdul casei şi i-a moşit pruncul. Când a aflat, Crăciun şi-a pedepsit soţia tăindu-i mâinile. Atunci, Fecioara Maria a înfăptuit un miracol şi i le-a lipit la loc.

Crăciun şi-a recunoscut greşeala şi s-a bucurat văzând neaşteptata minune. Pentru că soţia lui n-a rămas infirmă, evenimentul trebuia sărbătorit.

Atunci, el a aprins un rug din lemne şi, cu toţii s-au prins în horă. Legenda urmăreşte transfigurarea sufletească a lui Crăciun, care s-a convertit la creştinism.

După acest moment de euforie, Crăciun cel dur şi neînduplecat a devenit un om blând şi generos, dăruindu-i Fecioarei Maria bunătăţi făcute în gospodăria lui: lapte, caş, unt şi smântână. De atunci spune tradiţia, Crăciun a primit de la Maica Domnului o pedeapsă blândă : de-a lungul secolelor, el trebuie să vestească Naşterea Mântuitorului şi să ducă daruri copiilor.

„Praznicul Naşterii Domnului aduce în sufletul credincioşilor bucuria păcii, aşa cum îngerii cântau şi tresăltau de bucurie la venirea Mântuitorului, preaslăvind pe Dumnezeu, cerând pace pe pământ. Totodată, praznicul Naşterii Domnului are sublimitate în inima credincioşilor pentru că, prin Naşterea lui Iisus, începe mântuiriea fiecăruia dintre noi", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu )

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Crăciun

Colindele, un ritual pentru spor şi sănătate

Potrivit tradiţiei populare, Ajunul Crăciunului este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, fratele geamăn al lui Moş Crăciun, unul dintre apostolii lui Iisus. De la Moş Ajun s-a răspândit obiceiul colindului, iar cei care merg pe la casele gospodarilor, să le ureze acestora spor şi sănătate, primesc mere, nuci şi colaci. Tradiţia spune că Moş Ajun a orânduit ca în această noapte sfântă, părinţii să-i dăruiască fiecărui copil câţiva bănuţi. Acest dar financiar simbolizează sporul, de care se va bucura copilul până la anul următor.

Brezaia, o datină specifică muscelenilor

Colindatul cu Brezaia este un obicei specific doar în zona Câmpulung-Muscel şi înlocuieşte colindul cu Capra, răspândit în numeroase localităţi din ţara noastră. Pentru această datină, colindătorii o pregătesc pe Brezaia cu veşminte specifice: de la fetele din sat se adună 50 de basmale multicolore cu care se îmbracă un băţ înalt de cel puţin doi metri. Ca şi Capra, Brezaia are în vârful băţului două coarne, are o gură făcută din două bucăţi de lemn şi sub aceasta Brezaia are o bărbiţă, asemenea ţapului.

Totodată, hainele Brezaiei sunt împodobite cu mulţi ciucuri, cusuţi la colţurile fiecărei basmale. Pe parcursul a trei zile, Brezaia colindă la toate casele gospodarilor, fiind însoţită de bărbatul ei (care se cheamă Moş- îmbrăcat şi el de sărbătoare cu un cojoc foarte frumos) şi de un întreg alai. Tradiţia de a merge cu Brezaia are în program şi un bal, la care sunt invitaţi toţi colindătorii. A doua zi de Crăciun, Brezaia moare şi ea este plânsă de tot aliul care a însoţit-o pe parcursul celor trei zile de colindat.

Bună dimineaţa la Moş Ajun

Colindatul începe în seara de 23 spre 24 decembrie şi se continuă până noaptea târziu. Seara, copiii merg cu colindul la rude, la prieteni şi la vecini. Cele mai îndrăgite colinde : Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun răsună în noaptea sfântă, în toată ţara. Tradiţia spune că fiecare colind simbolizează un ritual care atrage sporul în casa gazdei care primeşte colindătorii, alungă boala şi demonii, aducând noroc şi copiilor din acea gospodărie.

Steaua, un colind îndrăgit de toţi creştinii

Din ziua de Crăciun şi până la Bobotează, pe 6 ianuarie, copiii merg să colinde cu Steaua la casele prietenilor şi vecinilor creştini. Cu acest prilej, copiii rostesc cele mai îndrăgite cântări religioase care vestesc Naşterea Domnului Iisus Hristos precum: „Steaua sus răsare", „Trei crai de la răsărit", În oraşul Viteem". Potrivit tradiţiei, aceste cântări religioase sunt întâmpinate cu bucurie de gospodarii care-i primesc pe colindători. Şi, de fiecare dată, colindele cu Steaua aduc linişte sufletească şi bucurii în familiile unde se opresc colindătorii.

Steaua magilor a existat cu adevărat

O serie de amănunte referitoare la Steaua magilor au fost prezentate în Evanghelii şi confirmate de istorie. Totodată şi astronomia le susţine cu argumente. Un lucru este cert, Steaua Magilor a existat cu adevărat.

Ce se spune despre Steaua Magilor

În anul 1606, astronomul Iochannes Kepler a demonstrat că steaua care i-a condus pe magi a fost o triplă conjuncţie a lui Jupiter şi a lui Saturn în constelaţia Peştilor.

Un eveniment atât de rar are loc la intervale de 100 de ani, pe când conjuncţiile simple au loc la aproximativ 20 de ani. Tripla conjuncţie din constelaţia Peştilor s-a repetat în anul Naşterii Domnului de trei ori: la 23 mai, la 3 octombrie şi la 4 decembrie, fiind perfect vizibile. Călătoria de la Babilon la Ierusalim durează o lună şi jumătate. Pentru că Betleemul era la sud de Ierusalim, în cazul unei călătorii care se efectuează după-amiază, steaua devenea foarte strălucitoare şi, pentru că se apropia amurgul, lăsa impresia că, într-adevăr, merge înaintea lor. Astronomul Richard Hennind a reconstruit artificial „drumul stelei magilor" la planetariul din Dusseldorf, în intervalul 1933-1937, demonstrând ipoteza lui Kepler în faţa miilor de vizitatori.

Magii care au adus daruri pruncului Iisus

Unele dovezi istorice spun că au fost trei magi care au adus daruri pruncului Iisus; alte surse precizează că au fost patru, şase şi chiar doisprezece. Totuşi, sfânta Tradiţie spune că drumul" Stelei din Bethleem ", către locul unde s-a născut Iisus Hristos a fost urmat de trei magi, iar tradiţia păstrează chiar şi numele lor: Balthazar, Melchior şi Caspar (Gaşpar).

Bucate alese pentru noaptea de Crăciun

Preparate care împodobesc masa sărbătorească

Dumnezeu a orânduit sărbătoarea Crăciunului, pentru ca omul să deguste roadele pământului. Pe lângă acestea, preparatele din porc împodobesc masa de sărbătoare, iar cine nu taie un porc gras, este bine să pregătească pentru masa festivă din ajunul Crăciunului supă şi friptură, preparate dintr-o găină grasă, sacrificată special pentru acest eveniment religios.

De asemenea, tradiţiile legate de sănătatea copiilor se practică cu sfinţenie în Ajunul Crăciunului în multe judeţe ale ţării. Atunci, pe lângă alte bunătăţi, copiilor li se dă să mănânce la masă semniţe de bostan, pentru ca ei să fie sănătoşi tot anul.

În această noapte sfântă, pe masa sărbătorească au prioritate aperitivele preparate din carne de porc, de peşte şi de pasăre, ca simboluri ale vitalităţii, ajutându-i pe gospodari să fie sănătoşi în Noul An. Potrivit tradiţiei, după ce se degustă aceste bucate tradiţionale, mesenii degustă ţuica, tot un simbol al vitalităţii.

Pentru sporul în gospodărie

Apa norocului în fiecare casă

În judeţul Argeş-la sate, dar şi în mediul urban-, se practică un ritual care aduce noroc, aşa cum spun credincioşii care repetă tradiţia an de an. În dimineaţa de Crăciun, înainte ca familia să servească micul dejun, gospodina stropeşte toate încăperile locuinţei, cu excepţie camerei de baie, cu o licoare pe care o prepară din vreme.

Apa norocoasă se obţine din agheasmă amestecată cu o infuzie în care se adaugă trei plante : mentă, levănţică şi muşcată. În familia în care necazurile au fost numeroase în anul care se încheie, atunci ritualul se repetă timp de şapte zile.

Un alt obicei, care se practică de secole în seara de Ajun, se referă la ungerea pâinilor cu „muruială", o pastă preparată din făină de grâu şi aghiazmă. Ritualul este împlinit de gospodina casei pentru ca pâinile preparate în gospodărie să se păstreze proaspete şi gustoase. Cu muruiala care a rămas, gospodarii ung pomii din grădină, pentru ca în anul următor, rodul acestora să fie şi mai bogat.

În Ajunul Crăciunului, în Muntenia, în Oltenia şi în Banat se păstrează obiceiul ca stăpâna casei să frământe un aluat, pe care-l folosesc la ritualul contra deochiului animalelor erbivore din gospodărie, al vitelor mai ales, pentru ca acestea să aibă mult lapte tot anul.

Pentru ca pomii fructiferi să rodească

Tot în Ajunul Crăciunului, în multe zone din ţară, pentru ca pomii fructiferi să rodească şi mai mult, gospodarii leagă câte un snop de paie în jurul tulpinii lor.

Pentru ca albinele să rămână în stup

Şi apicultorii respectă cu sfinţenie o datină : în Ajunul Crăciunului, ei nu înstrăinează nici un obiect din casă, pentru ca albinele să nu părăsească stupii în timpul roitului (nunta albinelor) şi să fie plini de miere.

24, 25, 26, 27 decembrie-simbolul celor patru anotimpuri

În Muscel, creştinii cred că zilele de 24, 25,26 şi 27 decembrie corespund celor patru anotimpuri: de exemplu, ziua de 24 este simbolul primăverii, a doua zi reprezintă vara etc.; astfel că vremea din aceste zile anticipează cum va fi timpul în acel anotimp.

Persoanele care se manifestă violent sau care se răzbună pe semenii lor, în ajunul sărbătorii, vor suferi tot anul de buboaie.

Crăciunul are un preambul în data de 20 decembrie

În toată lumea creştină, Crăciunul începe cu un post care este urmat pe parcursul a şase săptămâni, şi se încheie în seara de Crăciun, după slujbă.

Sărbătoarea Crăciunului are la noi un preambul în data de 20 decembrie, când tradiţia vorbeşte despre ziua de Ignat. Atunci se taie porcul şi se pregătesc diferite preparate specifice sărbătorii de Crăciun. Această tradiţie este respectată în mediul rural.

Împodobirea bradului

Împodobirea bradului este cel mai îndrăgit obicei de Crăciun, datorita simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de toţi membrii familiei), bucurie şi fericire (pentru că sub el se adună cadourile), magie (pentru că Moş Crăciun vine doar în casele unde există un brad împodobit). Bradul este şi simbolul vieţii, trăiniciei şi sănătăţii (pentru că este mereu verde, chiar şi când afara e zăpada). Se spune că obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îl păstrăm de pe vremea romanilor, atunci a apărut tradiţia de a face daruri celor dragi de Crăciun. Apoi, tradiţia a fost preluată de familiile înstărite din toate zonele ocupate de romani.

La început, bradul se împodobea cu dulciuri, cu mere şi cu nuci vopsite. În secolul al XVIII-lea, lumânările au început să fie folosite la împodobirea bradului de Crăciun în Germania. Din secolul al XIX-lea, au apărut podoabele confecţionate sub formă de jucării. Tot cam atunci au apărut şi globurile, podoabe apreciate în timp ca simboluri care atrag veselia în toată lumea creştină.

Crăciunul fără cadouri, ar fi ceva de neimaginat. Tradiţia lor datează, la fel, din vremea romanilor. În timp, s-a născut un personaj legendar, Moş Crăciun, cel mai îndrăgit mit al copilăriei, cu nume diferite, în jurul căruia se adună tot felul de poveşti , în funcţie de fiecare ţară.

În familiile care respectă cultul morţilor, în Bucovina şi în multe localităţi din Argeş, în noaptea de Crăciun se împlineşte o tradiţie: se pun pe masă un pahar cu apă şi un colac, pentru cei răposaţi, care vin la casele lor în noaptea magică de Crăciun. Atunci, când se deschid cerurile, cei plecaţi la viaţa veşnică se bucură că n-au fost uitaţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net