Parlamentarii PSD nu vor intra în plen la votul pentru șefia SIE
În sfârșit s-au hotărât! Parlamentarii PSD nu vor intra în plen la şedinţa de marţi a Legislativului în care va fi votată propunerea ca Mihai Răzvan Ungureanu să preia conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Potrivit corespondentului Mediafax, anunțul a fost făcut la RFI de deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, care spune că "e foarte posibil să nu existe cvorum".
Florin Iordache explică de ce PSD nu îl votează pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE: "Din punctul de vedere al PSD, noi nu-l putem vota pe Mihai Răzvan Ungureanu, avem mai multe argumente (...). Pe de o parte, nu a fost o nominalizare transparentă, atât timp cât preşedintele a spus că va avea consultări şi n-au fost aceste consultări în niciun fel, cu nici un partid politic. Pe de altă parte, în legea specială, în legea SIE, se precizează foarte clar că directorul Serviciului de Informaţii Externe trebuie să treacă prin CSAT. Din informaţiile noastre, în ultimul CSAT sau în ultimele şedinţe ale CSAT nu s-a discutat această problemă. În al treilea rând, din punctul nostru de vedere, nu-l putem susţine atât timp cât acum doi ani noi printr-un vot al Parlamentului, prin moţiune de cenzură, am demis
Guvernul condus de Răzvan Ungureanu şi am stabilit în acel moment că dumnealui a venit cu două luni înainte tot din zona serviciilor, a condus Guvernul pentru două luni de zile, nu a fost bun să conducă Guvernul şi acum îl repunem la conducerea Serviciului?".
Florin Iordache spune că PSD nu va intra în plen la ședința de marți.
"Nu intrăm în plen. Din punctul de vedere al PSD, ăsta este un mod în care dezaprobăm această nominalizare şi noi, PSD, nu vom intra în sala de plen. Cvorumul trebuie să-l asigure cei care-l votează. Înainte de a-l vota, trebuie să aibă 278 de membri (...). E foarte posibil să nu aibă cvorum. Neavând cvorum, şedinţa nu poate continua", a mai spus deputatul PSD.
Şedinţa Parlamentului pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE este programată marţi, la ora 17.00.
Liderii PSD și ALDE au anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că nu-l vor susţine pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, că au analizat toate variantele de a proceda la şedinţa Parlamentului, inclusiv de a lăsa PNL să asigure cvorumul, dar decizia o vor lua marţi dimineaţă.
UNPR a anunţat că va vota, alături de PNL, UDMR și minorități naționale, nominalizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis.
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spunea că opoziţia are majoritate în Parlament la acest vot, în condiţiile în care sunt asigurate, pe lângă voturile liberalilor, şi cele ale UNPR, UDMR şi minorităţi naţionale, însă este nevoie de prezenţa tuturor parlamentarilor pentru a fi asigurat cvorumul.
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a anunțat, luni seară, că nu va participa la şedinţa de plen a Parlamentului în care se votează nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE), spunând că este dreptul său individual de senator.
”Este o poziție strict individuală, nu am discutat cu alți colegi și nu cred că vor fi probleme la vot din partea liberalilor. Probabil că vor vota această propunere, unii fără prea mare plăcere. Eu nu am glumit și când am făcut politică am crezut în lucrurile pe care le-am spus”, a declarat Crin Antonescu la Digi 24, precizând că își asumă această decizie.
Liderul PSD, Victor Ponta, a scris, luni, pe Facebook, amintind că Guvernul Ungureanu a fost demis şi cu votul PNL şi că liberalii au obţinut atunci cel mai mare scor la alegeri din istorie cu un mesaj împotriva acestuia şi a lui Băsescu, arătând că PNL îl votează acum pe Ungureanu la SIE şi întrebând: "Cine sunt trădătorii?"