Premiul de peste 6 milioane de euro, de la 6/49, nu a fost câștigat

Premiul de peste 6 milioane de euro, de la 6/49, nu a fost câștigat

Ultima actualizare:

    Ultima oară, premiul categoriei I la 6/49 s-a câștigat în aprilie
Ultima oară, premiul categoriei I la 6/49 s-a câștigat în aprilie

Moș Nicolae n-a lăsat niciunui român în ghete premiul categoriei I de la Loto 6/49. Astfel că avem un report de peste 28 de milioane de lei pentru extragerea de joi, anunță Loteria Română.

Numerele extrase, duminică, la Loto 6/49 sunt 26, 49, 9, 20, 48 şi 6, iar numărul Noroc este 5716730.

La categoria I nu a fost înregistrat niciun câştigător, iar valoarea premiului pus în joc a ajuns la 28.103.834 de lei.

La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 au fost 21 de variante câştigătoare, fiecare premiu fiind în valoare de 13.169 de lei, iar la categoria a III-a au fost 970 de câştiguri, de câte 285 de lei.

Numerele extrase duminică la Joker sunt 4, 18, 16, 29, 31 şi 14.

Premiul categoriei I la Joker, în valoare de 4.273.350 de lei, nu a fost câştigat. La acest joc nu s-a câştigat nici premiul categoriei a II-a, dar la categoria a III-a au fost două variante câştigătoare, în valoare de 18.096 de lei.

Nici la Loto 5/40 nu a fost niciun câştigător la categoria I, numerele extrase fiind 9, 29, 25, 31, 38 şi 16.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată în 5 aprilie, când o jucătoare a câştigat peste 13,4 milioane de lei, cu un bilet jucat la Eforie Sud, judeţul Constanţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
condens istock jpg
calorifer iarna istock jpeg
cada baie adobestock jpg
preot pixabay jpg
young girl using mobile jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
Accident Buftea  jpg
image
image