Prognoza meteo: 5 zile cu vreme urâtă în toată ţara
Meteorologii au veşti proaste pentru români. Vremea se strică pentru următoarele 5 zile în aproape toată ţara: urmează ploi, vânt şi chiar brumă.
Prognoza meteo indică faltul că vremea va fi rece de sâmbătă până miercuri seară în aproape toată ţara. În sud-est va ploua, în nord şi centru vor fi precipitaţii mixte, iar în toate regiunile vor fi intensificări ale vântului, care va depăşi la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.
Începând de azi, sâmbătă, ora 18.00, până miercuri, la aceeaşi oră, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55-65 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră.
Vremea va fi rece în toată ţara, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se va produce brumă, local în regiunile nordice şi centrale, în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.
La munte şi, trecător, în nordul şi centrul României, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.
În sud-estul ţării, sâmbătă seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ploua, iar cantităţile de apă vor depaşi izolat 15 litri pe metru pătrat.
Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea sunt, sâmbătă, sub avertizare de cod galben de vânt în rafale, care depăşeşte 55-65 de kilometri pe oră.