Regele Mihai I a luat masa cu premierul Victor Ponta şi alţi politicieni. Uite cu ce au fost serviţi

Ultima actualizare:
Dejunul regal a avut loc în  sufrageria mare a palatului
Dejunul regal a avut loc în sufrageria mare a palatului

Zi importantă, astăzi, la Palatul Elisabeta din Capitală. Majestatea Sa Regele Mihai I a avut invitaţi de seamă. Este vorba despre premierul Victor Ponta care a venit împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, fostul preşedinte Emil Constantinescu, ministrul de interne, Radu Stroe, dar şi şeful Academiei Române.

După primirea invitaţilor, Majestatea Sa le-a transmis un mesaj, pe care l-a citit Principele Radu al României. Apoi, familia regală şi invitaţii s-au aşezat la masă, în sufrageria mare a palatului. În dreapta Regelui, a stat premierul, care l-a avut alături pe Principele Nicolae.

Masa a fost servită în Sufrageria mare a Palatului Elisabeta (Foto: Facebook)


    Dejunul regal a avut loc în  sufrageria mare a palatului
Dejunul regal a avut loc în sufrageria mare a palatului

În ceea ce priveşte meniul servit, acesta a fost alcătuit din supă de dovlecei, pui la cuptor cu cartofi şi rozmarin şi tort de ciocolată. Nu a lipsit nici vinul, care a fost de două feluri: alb şi roşu.

Este pentru prima dată în ultimii şase ani când un premier este invitat la Palatul Regal pentru un asemenea eveniment. Ultimul demnitar ajuns la Palatul Elisabeta a fost Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta conducea Guvernul. Regele Mihai a împlinit, în 25 octombrie, 92 de ani.

Mâine, de Sfinţii Mihail şi Gavril, Regele îşi serbează onomastica, ocazie cu care porţile Palatului Elisabeta vor fi deschise pentru toţi cei care doresc să îl felicite.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
image
image