Sâmbătă, repetiții generale la Arcul de Triumf pentru Parada militară
Atenție, șoferi! Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf, va avea loc antrenamentul general pentru desfășurarea Paradei Militare. În toată zona vor fi restricții de circulație.
Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Repetiția generală va fi sâmbătă, 25 noiembrie, iar traficul rutier va fi restricționat după cum urmează:
Între orele 04:00 – 16:00, va fi închisă circulaţia pe axul central şi banda I pe Șos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf și benzile I și II pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Piața Presei Libere către Fântâna Miorița, precum și pe benzile III și IV pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Fântâna Miorița către Piața Presei Libere. De asemenea, va fi restricționat traficul rutier și în Pasajul Presei Libere, pe sensul de deplasare dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piața Montreal.
Între orele 07:00 – 16:00, va fi închisă total circulaţia (gradual,în funcție de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă ) pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere şi intrarea în Piaţa Victoriei, până la semaforul care face legătura cu Bd. Aviatorilor și Str. Paris, pe străzile adiacente, precum și pe Str. Al. Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Averescu între bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Constantin Prezan între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, Str. Primo Nebiolo, Str. Arh. Ion Mincu, Str. Docenților și pe Str. Barbu Delavrancea. De asemenea, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe Bd. Poligrafiei, Bd. Mărăști și Str. Clucerului, pe durata deplasării tehnicii și personalului.
Între orele 07:00 – 16:00, va fi închisă circulația și pe banda I de pe Bd. Ion Mihalache, tronsonul cuprins între Bd. Nicolae Titulescu și intersecția cu Str. Arh. Ion Mincu.
Rute ocolitoare recomandate:
1. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
2. Sos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;
4. Șos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.