Se întoarce iarna la mijlocul lui martie

Ultima actualizare:

    În multe zone din  țară va fi lapoviță
În multe zone din țară va fi lapoviță

Cercetătorii de la NASA au anunţat că am avut cel mai cald februarie din istorie. Ei bine, iarna pare că vrea să se răzbune şi se întoarce în forţă. Meteorologii au emis o informare de brumă şi frig, fenomene periculoase pentru pomii care sunt înfloriţi. De asemenea, la munte, sunt anunţate ninsori, iar în unele zone, lapoviţă.

Am crezut că am scăpat de iarnă, mai ales după ce am avut chiar şi temperaturi de până la 23˚C. De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, cercetătorii de la NASA au anunţat că am avut cea mai caldă lună februarie din istorie. Temperatura a fost cu 1,35˚C mai mare decât media stabilită până acum. De pildă, în 16 februarie, la Bucureşti s-au înregistrat 23˚C.Prognoza pentru următoarele două săptămâni arată, însă, că iarna nu se prea lasă dusă. Aşadar, meteorologii anunţă că, de astăzi şi până vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Noaptea, se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în nordul, centrul şi estul ţării şi în zonele deluroase din sud. În plus, astăzi, va fi lapoviţă în nord, iar, la munte, va ninge. Din păcate, asta înseamnă că pomii înfloriţi şi culturile agricole vor avea de suferit.Nici pentru săptămâna viitoare nu sunt veşti foarte bune, deşi temperaturile mai cresc. Aşadar, se anunţă maxime de 5˚C în Moldova, 10˚C în Transilvania, 11˚C în Maramureş, 10-12˚C în Banat şi Crişana şi 13-14˚C, în Muntenia şi Oltenia. La munte, vor fi maxime de 3˚C, iar între 18 şi 20 martie va ninge din nou.

Sute de case inundate, în Serbia

Valul de frig și precipitații a acaparat aproape toată Europa. În plus, în unele țări, ploile abundente au provocat inundații. Este și cazul Serbiei, unde a fost instituită stare de urgență în 15 municipii din cauza inundațiilor. La Kraljevo, 120 de kilometri sud-vest de Belgrad, 700 de case au fost luate de ape, iar 154 de oameni au fost evacuați. De asemenea, multe localităţi au rămas fără curent electric. Și pe sectorul românesc al Dunării au fost institutite două coduri, unul galben și unul portocaliu, valabile până în 18 martie pe sectoare diferite ale fluviului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net