Şeful FMI pentru România va prezenta evaluarea economiei

Şeful FMI pentru România va prezenta evaluarea economiei

Ultima actualizare:

Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România, Reza Baqir, prezintă luni concluziile discuțiilor de la București cu autorităților române, pentru evaluarea anuală a economiei românești, potrivit unui comunicat al FMI.

Începând din 2 martie, misiunea FMI a efectuat această evaluare în cadrul consultărilor pe Articolul IV. Membrii misiunii FMI au avut programate întâlniri cu reprezentanți ai autorităților române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociații de business, cu reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului bancar.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutul Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internațional



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image