Serial Click! Istoria alegerilor prezidenţiale după 1990. În 2009, Mircea Geoană a fost «preşedinte pentru o noapte»

Ultima actualizare:

Alegerile prezidenţiale care au avut loc în 22 noiembrie şi 6 decembrie 2009 s-au dovedit a fi cele mai strânse, dar şi controversate din istoria postdecembristă. Au fost, din nou, 12 candidaţi înscrişi pe listele primului tur, dar şi multe răsturnări de situaţie.

Printre candidaţi s-au numărat Vadim Tudor, care a obţinut doar 5,56% din voturi, Gigi Becali, care s-a oprit la 1,91%, dar şi Sorin Oprescu sau Crin Antonescu, liderul PNL. Un personaj aparte a fost, iniţial, Radu Duda, Principe al României, conform titulaturii de atunci, care s-a înscris în cursa prezidenţială, dar a renunţat să mai candideze înaintea primului tur. Pe listă au mai fost nume, astăzi aproape uitate, ca acelea ale lui Ovidiu-Cristian Iane, din partea Partidului Ecologist, Remus Cernea (Partidul Verde) şi independenţii Constantin-Ninel Potârcă sau Eduard Manole. Dar lupta finală s-a dat între Traian Băsescu – care a câştigat primul tur, însă doar cu un procent avantaj - şi candidatul PSD, Mircea Geoană, preşedintele partidului, care între cele două tururi a făcut o alianţă electorală cu Partidul Conservator condus de Dan Voiculescu. 

În plus, liberalii conduşi de Crin Antonescu (care obţinuse 20,02% în primul tur) erau, majoritar, împotriva manierei de conducere a preşedintelui Băsescu, ca şi a felului în care se comportase fostul lor aliat din 2004 cu guvernul liberal condus de Călin Popescu-Tăriceanu.

Mircea Geoană a pierdut alegerile, câştigător fiind declarat Traian Băsescu
Mircea Geoană a pierdut alegerile, câştigător fiind declarat Traian Băsescu

Pe scurt, Mircea Geoană avea lejer, înaintea celui de al doilea tur, inclusiv în toate sondajele de opinie, mult peste 50% din intenţia de vot. Cu toate acestea, ajutat şi de erori copilăreşti făcute de Geoană, mai ales înainte de înfruntarea decisivă televizată, dar şi de prestaţia din timpul acesteia, Băsescu a învins din nou. Dar nu imediat, pentru că primele sondaje la ieşirea de la urne îl dădeau învingător pe Geoană, cu 52% din voturi, motiv pentru care a şi fost supranumit „preşedinte pentru o noapte”, cea de 6 spre 7 decembrie. A devenit celebru discursul în care Geoană le-a mulţumit alegătorilor, colegilor de partid şi familiei, în special soţiei, căreia i s-a adresat cu formula devenită clasică ”Mihaela, dragostea mea!”. În dimineaţa zilei de 7, lucrurile începeau să se schimbe în favoarea lui Băsescu, mai ales prin rezultatele ce veneau de la multe secţii de votare din străinătate. În ciuda acuzaţiilor de fraudare a votului aduse de Geoană şi PSD, la final, Traian Băsescu a fost declarat câştigător, „la mustaţă”, cu 50,34% din cele aproape 10,5 milioane de voturi exprimate, Geoană obţinând „doar” 49,66%. Pe cei doi i-au despărţit ceva mai puţin de 70.000 de voturi. Dar faptul rămânea: Băsescu, la Cotroceni pentru încă 5 ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net