Sinucidere sau accident? 7 ani de când violonistul genial Dan-Claudiu Vornicelu a căzut de la etajul 8
Au trecut șapte ani de la moartea unui geniu. Dan-Claudiu Vornicelu era considerat ”al doilea George Enescu” încă de la șase ani. Nicolae Ceaușescu se lăuda cu el peste tot în lume, iar propaganda comunistă îi spunea: ”copilul lui Ceauşescu”.
Nici astăzi nu știm cu certitudine dacă a fost sinucidere sau accident. Violonistul Dan-Claudiu Vornicelu, considerat de la vârsta de 6 ani un al doilea George Enescu al muzicii româneşti, a murit la 36 de ani, în iunie 2010. A căzut de la etajul opt (de la 20 de metri înălţime) și toată lumea a spus că vilonistul s-ar fi aruncat în gol, din dragoste. Însă, mama lui, Elena Vornicelu, a infirmat cu tărie această ipoteză. ”Îl iubea prea mult pe Dumnezeu pentru a recurge la un asemenea gest. Ar fi suportat tot răul din lume, ca pe o cruce a destinului din dragoste pentru Tatăl Ceresc. De aceea, în marea-I bunătate şi dreptate, Dumnezeu l-a luat la El, pentru că această lume meschină nu l-a meritat”, a spus Elena Vornicelu, într-o scrisoare deschisă.
Mama îndurerată spunea la acea vreme că decesul lui Dan-Claudiu s-a produs printr-o cădere de la înălţime (precipitare) pur accidentală.
”În ultimul timp era foarte slăbit, obosit şi stressat, de această privighetoare a morţii care îl mâna să muncească cât mai mult pentru a-i face ei un renume şi a-i aduce bani cât mai mulţi”, spunea mama violonistului de geniu.
Povestea unui geniu
La vârsta de 6 ani, era considerat un al doilea Enescu. La vârsta de 9 ani, violonistul, considerat deja un geniu datorită virtuozităţii sale de excepţie, l-a interpretat pe George Enescu copil în documentarul de televiziune ”Săteasca”, despre viaţa marelui compozitor.
Nicolae Ceaușescu se lăuda peste tot în lume cu talentul acestui copil genial, iar propaganda comunistă îl numea ”copilul lui Ceaușescu”.
Dan-Claudiu Vornicelu a început să cânte la vioară la doar patru ani, iar la şase ani a debutat ca solist al Orchestrei Simfonice din Bacău. De aceea, părinţii săi, medici, s-au decis să se mute în Bucureşti, cu cei doi copii ai lor. Între 1980 şi 1992, copilul a studiat vioara la Liceul ”George Enescu” din Bucureşti. Avea un auz perfect, spuneau profesorii lui. Era obsedat de perfecţiune, era tipicar, cu o permanentă teamă să nu se greşească ceva, verifica totul de zeci de ori. Era introvertit, retras, foarte conştiincios, așa l-au caracterizat profesorii de liceu.
La 36 de ani, Dan-Claudiu Vornicelu era asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde preda vioara din 1999. A avut o importantă activitate de cercetare, își publicase teza de doctorat şi a obţinut numeroase distincţii în ţară şi în străinătate.
Ultimul recital a fost susţinut în 2006 la Ateneu.
Sfârșitul
Timidul şi neînţelesul Dan Vornicelu a reuşit să-i şocheze pe părinţii săi, dar şi opinia publică, în anul 1994, când avea în jur de 22 de ani. Violonistul de renume mondial dispăruse subit, iar căutările disperate ale tatălui său nu au dat nici un rezultatAbia după opt zile poliţiştii austrieci transmiteau omologilor români că, într-un tren internaţional, la Viena, fusese găsit un tânăr jerpelit care nu-şi mai amintea mare lucru. Băiatul era chiar violonistul dispărut.
Colegii de catedră spun că Dan-Claudiu Vornicelu avea o sensibilitate deosebită, de aceea orice necaz cât de mic poate căpăta valenţe castastrofale. Era stresat că salariul i-a fost diminuat cu 25%, că nu este încă solist, că nu ar fi fost apreciat la justa valoare, că sălile de concert sunt tot mai goale. Ziarele vremii au scris că tânărul violonist s-a sinucis din cauza iubitei lui, care facea parte din corul Filarmonicii «George Enescu».
Ultimul concert al lui Dan‑Claudiu Vornicelu a fost susţinut la decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor, vineri, 11 iunie 2010 (cu trei zile înainte de gestul tragic), la Biblioteca Centrală Universitară. Părea liniștit, preocupat să interpreteze cu virtuozitate.
Mama violonistului a declarat anchetatorilor că băiatul ei a avut nişte discuţii mai aprinse, înainte să moară, cu o fătucă de la Filarmonică, ”care nu a făcut nimic în viaţa ei”.
În ultimele zile de viață, începuse să acuze migrene şi stări de vertij. Zilele şi orele în şir petrecute la repetiţiile cu orchestra, pe o vreme caniculară, într-o atmosferă de iad, îi slăbiseră foarte mult puterile.
Mama artistului susținea că oboseala, căldura, durerea de cap şi ameţeala care îl chinuiau de câteva zile, adăugate la efortul făcut, l-au dezechilibrat şi a căzut în gol.
