Specialiștii încearcă să explice cum s-a ascuns atâta timp în Poliție un pedofil

Ultima actualizare:

    Pedoflilul și-a disimulat ani de zile purtările față de colegi și superiori
Pedoflilul și-a disimulat ani de zile purtările față de colegi și superiori

Deja este o certitudine. Suspectul de pedofilie din lift a fost prins și este agent de circulaţie. Acesta este audiat la sediul Poliţiei Capitalei, și-a recunoscut faptele, ba chiar a mai povestit de încă o faptă, din 2015, catalogată până acum ”autor necunoscut”. Specialiștii încearcă să explice cum a fost posibil să scape nedescoperit, atâția ani acest om

"La acest moment, la sediul Poliţiei Capitalei se află un potenţial suspect în cazul de agresiune sexuala din 05.01.2018 - un bărbat de 45 de ani. Faţă de acesta se desfăşoară activităţi procedurale prevazute de Codul de procedură penală", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Aproape trei sute de poliţişti au fost mobilizaţi, în ultimele trei zile, pentru căutarea bărbatului. În weekendul care tocmai s-a scurs anchetatorii l-au căutat într-o zonă de 50 străzi în jurul locului unde a avut loc atacul. Cum a fost posibil ca să dureze atâtea zile până la prinderea pedofilului, din moment ce există poze care par foarte clare. „Misiunea va fi una dificilă”, a spus pentru adevărul.ro, profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist. „Agenţii acum aleargă din pedofil în pedofil, din aurolac în aurolac. Se vor confrunta cu un individ viclean, care şi-a schimbat modul de operare, şi-a schimbat vestimentaţia, şi-a schimbat locaţia, care e pe goană şi care are discernământul integru. Toţi pedofilii aceştia sunt responsabili de faptele lor pentru că ei ştiu ce pericol reprezintă”, a dezvăluit profesorul Tudorel Butoi. Potrivit acestuia, bătălia cu pedofilii durează până în momentul în care aceştia sunt identificaţi. „Când l-ai găsit şi l-ai adus la secţie, recunoaşte toate faptele, cu mare uşurinţă. Asta este slabiciunea lor. În schimb, pedofilii sunt inteligenţi, perverşi, schimbă permanent locurile în care agresează copii, putând să plece pe întregul teritoriu al ţării, în Bucureşti, în alte oraşe. Sunt indivizi care nu nu sunt capabili să întreţină acte sexuale cu adulţii şi atunci crează victime din grupul celor vulnerabili - copiii, cărora le promit bomboane, recompense, bani. Îi atrag prin ganguri, prin părculeţe, prin subsoluri”, a comentat ieri psihologul criminalist. Noi imagini cu bărbatul care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc Atenţia dispersată l-a împiedicat să meargă până la capăt Specialistul e de părere că în cazul celor doi copii, o fetiţă de cinci ani şi fratele ei de nouă ani, pedofilul a avut atenţia dispersată, acesta fiind şi singurul motiv pentru care nu a reuşit să întreţină acte sexuale cu cei doi micuţi. „Numai faptul că au fost doi copii l-au făcut pe acest pedofil să nu-şi ducă la împlinire actul sexual. Atenţia lui a fost când la un copil, când la celălalt. Însă, toate aceste experienţe pot avea urmări dramatice asupra acestor copii, pot duce la inhibiţie, la imitaţie în viaţa matură”, a completat profesorul Butoi. Iar efectele se văd deja asupra copiilor, după cum susţin chiar părinţii lor, care au plecat şi ei în căutarea individului care le-a batjocorit copii. În cursul zilei de sâmbătă, cei mici au fost duşi la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru a fi examinaţi de medicii legişti. „Băiatul este retras, nu vorbeşte, este încă speriat. Fetiţa nu a înţeles exact prin ce a trecut, dar băiatul fiind mai mare, şi-a dat seama despre ce a fost vorba”, arată mama copiilor la un post de televiziune, precizând că cei doi vor avea nevoie de consiliere psihologică pentru a depăşi cu bine acest moment. Acum, potrivit antena3.ro, băiețelul este internat într-un spital pentru investigații

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net