Stare de calamitate în agricultură. Sunt 2,3 milioane de hectare de culturi distruse de secetă. Vin scumpiri

Ultima actualizare:

    Seceta a distrus aproape în totalitate culturile de cereale din toamna trecută și din primăvară
Seceta a distrus aproape în totalitate culturile de cereale din toamna trecută și din primăvară

Stare de calamitate în agricultură. Sunt 2,3 milioane de hectare de culturi înființate toamna trecută și în primavară care au fost distruse aproape în totalitate de secetă, arată datele oficiale. Asta înseamnă că produsele de panificație se vor scumpi.

Seceta extremă din Bărăgan duce fermierii în sapă de lemn. Estimările oficiale arată că din cele 146.000 hectare pe care au fost însămânţate culturi în toamna trecută, peste 116.000 au fost declarate calamitate în proporţie de peste 80%.

Nici culturile de primăvară nu au fost scutite de probleme, astfel că peste 2,3 milioane de hectare, cultivate în ambele sezoane au fost distruse aproape în totalitate.

Autoritățile au făcut bilanțul pagubelor și se pregătesc să declare starea de calamitate în județele în care peste 50% din terenurile agricole au fost afectate de secetă.

Decizia va fi pusă în aplicare de Comitetele Județele pentru Situații de Urgență. Vor primi ajutor fermierii ale căror suprafețe au fost afectate în procent de minimum 30%.

Raul Măruțoiu cultivă 1.300 de hectare în Constanța, unul dintre cele mai afectate județe de secetă. Spune că a pierdut toți banii investiți: 750.000 de euro.

“Am avut 700 de hectare de cereale păioase, orz și orzoaică, calamitate între 90 și 100%. Am avut 400 de hectare de rapiță calamitate în proporție de 90%, porumbul vreo 80 de hectare, 100%, iar floarea, 70%”,a declarat acesta pentru stiritvr.ro. Omul și-a plătit datoriile la furnizori cu banii din subvenții pe care trebuia să îi folosească la muncile câmpului. Acum își face calcule să meargă mai departe.

În aceeași situație este și Mihai Bacrău, fermier cu 600 de hectare în județul Ilfov. “Chiar nu am avut de unde să plătim la luna scadentă în septembrie. Am amânat plata pentru luna decembrie deoarce aștept[m să intre banii de la Uniunea Europeană pe hectar”, s-a plâns fermierul.

Adrian Oros, ministrul Ariculturii, a anunțat că fermierii vor fi despăgubiți pentru secetă

Adrian Oros, ministrul Agriculturii a anunţat miercuri, 11 noiembrie, că suma necesară pentru despăgubirea fermierilor privind pagubele generate de secetă culturilor care au fost înfiinţate în primăvară se ridică la un miliard de lei, iar Comisia Europeană a fost deja notificată.

Banii vor fi acordați la  începutul anului viitor. Pentru culturile din toamna trecută au fost împărțite ajutoarele de calamitate.

De asemenea, el a precizat că pentru rectificarea bugetară vor fi asigurate fondurile necesare pentru efectuarea plăţilor conform calendarului stabilit, respectiv 1,3 miliarde de lei de la bugetul naţional pentru plata finală a campaniei de anul acesta.

Este vorba despre  204 milioane de lei, care reprezentă diferenţa pentru seceta pedologică care a afectat culturile de toamnă. Demnitarul a precizat că, până la finele lunii noiembrie, atât plata avansurilor în integralitate, cât şi plata acestor măsuri de sprijin vor ajunge la beneficiari.

Peste 27.000 de fermieri au fost despăgubiți pentru secetă, dar pâinea se va scumpi

APIA a plătit până în prezent 850 de milioane de lei pentru despăgubirea celor 27.861 de fermieri ale căror culturi înfiinţate în toamna 2019 au fost afectate de secetă, pentru o suprafaţă de 1,11 milioane de hectare.

Din suprafaţa de 1,2 milioane hectare afectată de seceta cu culturi de primăvară, cea mai mare parte a fost însămânţată cu porumb şi floarea soarelui.

Cum anii secetoși s-au înmulțit, specialiștii recomandă extinderea sistemelor de irigații.

Pentru că aproape 2,3 milioane de hectare cultivate toamna trecută și în primăvară au fost calamitate apropae în totalitate, cerealale s-au scumpit deja și sunt așteptate scumpiri la toate produsele de panificație, inclusiv la pâine cea de toate zilele.  

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/culturile-agricole-din-estul-romaniei-parjolite-de-seceta

https://www.click.ro/news/national/se-scumpeste-painea-anuntul-fost-facut-de-presedintele-rompan

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net