Televiziunea Al Jazeera va fi retransmisă şi în România

Televiziunea Al Jazeera va fi retransmisă şi în România

Ultima actualizare:

    Al Jazeera va fi retransmisă şi pe teritoriul României
Al Jazeera va fi retransmisă şi pe teritoriul României

Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera va fi retransmisă şi pe teritoriul României, urmând să fie disponibilă abonaţilor companiei Ines Group, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Potrivit notificării transmise CNA, televiziunea Al Jazeera va fi retransmisă pe teritoriul României, în reţeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group, transmite Mediafax.

„Este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera, care este liber la retransmisie", au spus reprezentanţii CNA. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera va emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

În cazul radiodifuzorilor licenţiaţi în alte ţări, CNA doar ia act de notificările de retransmisie pe teritoriul României.

Al Jazeera este o reţea de televiziune deţinută de Qatar Media Corporation, cu sediul central în Doha, Qatar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
folie aluminiu shutterstock1 jpg
nuci pexels1 jpeg
curatenie podea istock jpg
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
parinti
Șerban Trâmbițașu  jpg
Aliia Roza jpg
image
image