Uite ce face soţia lui Gigi Becali în timp ce milionarul este ocupat cu Steaua! FOTO EXCLUSIV
Căldură mare, pepeni mulţi! Aceasta pare să fie deviza în familia Becali. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe soţia lui Gigi Becali, ocupată cu „aprovizionarea”.
Obişnuită să fie „capul familiei”, mai ales că soţul a fost doi ani la puşcărie, Luminiţa Becali n-a renunţat la treburile casnice nici după ce familia s-a reîntregit. Deşi şi-ar putea trimite angajaţii la cumpărături, ea preferă să se ocupe singură de alegerea produselor.
Zilele trecute, a avut o misiune foarte importantă: să „alimenteze” familia cu mulţi pepeni. A cumpărat o lubeniţă de vreo 8 kilograme şi trei pepeni galbeni, fructe pe care le-a aranjat frumos în portbagajul maşinii.
Ce lupte a dus Luminiţa Becali cu pepenii cumpăraţi
După câteva minute, Luminiţa Becali s-a răzgândit, gândindu-se probabil că până acasă pepenii se vor încălzi teribil în portbagaj. Aşa că a început frumos să-i mute, pe rând, pe bancheta din spate a BMW-ului X6, ca să stea la răcoarea făcută de aerul condiţionat.
Soţia patronului Stelei ştie probabil că are o familie foarte nerăbdătoare atunci când vine vorba de pepeni, aşa că nu a riscat să-i mai pună să aştepte.
Gigi Becali are probleme cu Steaua
La ieşirea din închisoare, Gigi Becali a spus că fotbalul nu mai este atât de important ca în trecut şi că mai interesat este de "mântuire". Ultimele evenimente l-au determinat să se implice din nou la Steaua. Echipa are rezultate sub aşteptări, atât în campionat, cât şi în cupele europene, iar latifundiarul a criticat public jucătorii şi pe Mirel Rădoi, sperând probabil că astfel îi va impulsiona.
Colac peste pupăză, UEFA l-a suspendat luni (17 august) pe Mirel Rădoi, iar acesta nu mai poate sta pe banca tehnică la meciurile din Europa întrucât nu are licenţa Pro de antrenor. În plus, Gigi Becali trebuie să plătească o amendă de 50.000 de euro.
Joi, Steaua dă piept cu Rosenborg în Liga Europa. În campionat e abia pe locul 6.