Un bărbat din Iași a strâns 28.000 de euro prin campanii umanitare false

Ultima actualizare:

    Foto: News.ro
Foto: News.ro

Escrocherie! Un bărbat care s-a prezentat părintele unor copii bolnavi a reușit să strângă, de la oamenii de pe Facebook, nu mai puțin de 28.000 de euro. El a prezentat adeverințe medicale false.

Mai multe percheziţii au fost făcute vineri de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune şi uz de fals, după ce pe reţelele de socializare ar fi fost publicate mai multe campanii umanitare false. Prin intermediul acestora s-ar fi cerut donaţii în bani pentru tratamentul unor copii în străinătate, iar prejudiciul cauzat ar ajunge la peste 28.000 de euro, scrie Ziarul de Iași.

Bărbatul a prezentat oamenilor adeverințe medicale false

Mai multe campanii umanitare false ar fi fost publicate pe reţelele de socializare, în cadrul cărora un bărbat s-ar fi prezentat drept părinte al unor copii diagnosticaţi cu grave probleme de sănătate. Distribuite pe multiple grupuri de socializare, în cadrul acestor campanii, bărbatul ar fi prezentat probleme de sănătate ale unor copii care ar fi necesitat tratamente de urgenţă în străinătate. Intervenţiile medicale ar fi costat zeci sau chiar sute de mii de euro. În mesajele respective, bărbatul a prezentat și conturi bancare, în care oamenii cu suflet bun au putut vira bani, după posibilități."Din cercetări a rezultat că bărbatul ar fi trimis, prin intermediul unor grupuri de socializare, către mai multe persoane, cazuri ale unor copii bolnavi, care ar fi necesitat tratament şi operaţii în străinătate şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare pentru obţinerea donaţiilor. Acesta ar fi anexat la mesaje şi adeverinţe medicale, ce ar fi fost false. Prejudiciul stabilit în cauză este de aproximativ 28.000 de euro", au transmis reprezentanţi ai IPJ Iaşi, potrivit sursei citate.

Citește și:

Ce a pățit un bărbat care a vrut să violeze o femeie la Iași. Acum și-a învățat lecția

O femeie s-a plimbat dezbrăcată pe străzile din Alexandria, la peste 30 de grade Celsius

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net