UPDATE: ACCIDENT ÎN CAPITALĂ! Două tramvaie au deraiat după ce s-au ciocnit! 18 persoane au fost rănite - VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Două tramvaie au deraiat, miercuri, în jurul orei 12.30, în zona Sebastian din Capitală. Un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depou s-a ciocnit cu un alt tramvai al liniei 32.

UPDATE 18:00

Traficul rutier a fost reluat în zona Sebastian din Capitală, după mai mult de şase ore de la accidentul de tramvai.

Ciocnirea celor două tramvaie, la intersecţia Calea Rahovei cu strada Sebastian, a fost încadrată în categoria accidentelor de muncă, deoarece unul dintre vatmani a fost rănit şi transportat la spital, a declarat Minspectorul general de la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu.

UPDATE 14:00

Potrivit Mediafax, 18 persoane au fost rănite, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile. El a precizat că alte persoane au suferit atacuri de panică, însă nu a fost necesară transportarea acestora la spital.

"Optsprezece victime au fost transportate la spitalele Elias, Universitar, Floreasca şi Bagdasar. La faţa locului se mai află două echipaje SMURD care acordă ngrijiri medicale", a spus Vasile Daniel.

UPDATE 13:40

RATB: Un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depou s-a ciocnit cu un alt tramvai al liniei 32

"Accidentul a avut loc în jurul orei 12.27, la intersecţia Calea Rahovei cu strada Sebastian, un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depoul Alexandria intrând în coliziune cu un alt tramvai al liniei 32 care mergea spre Piaţa Unirii", a spus purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, pentru Mediafax.

UPDATE 13: 25

Cel puţin 16 persoane au fost rănite. Dintre acestea, 10 pasageri au fost transportaţi la spital. Victimele sunt conştiente, iar starea lor este stabilă. Cel mai mic pasager rănit are în jur de 10 ani.

"10 persoane au fost transportate la spital. Alte cinci-şase victime sunt asistate medical în ambulanţe. Alte persoane acuză spaime serioase. Printre victime se află şi cel puţin doi copii", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Dan Vasile.

Din primele informaţii, se pare că unui tramvai i-a cedat burduful care leagă vagoanele vehicului. Din spate, un alt tramvai care circula cu viteză s-a izbit de primul. Accidentul s-a produs în zona Sebastian din Capitală şi ar fi vorba de linia 32, potrivit România TV.

Cel puţin 11 persoane au fost rănite. Circulaţia rutieră în zonă este îngreunată. Poliţia se află la faţa locului pentru a dirija traficul.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Unul dintre vatmanii implicaţi în accident.

simeon stalpnicul png

Revenim cu detalii!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
shutterstock 2304929435 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alejandro Mayorkas intalnire cu ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru Foto Ambasada României in SUA jpg
casatorie shutterstock jpg
Partie de schi inFranța- Les Gets FOTO Shutterstock
moarte  sursa foto   Shutterstock jpg
crin antonescu inquam jpg
Horatiu Potra soseste la sediul IGPR  Foto Inquam Photos Octav Ganea (2) jpg
Taxa pe urina jpg
Reprezentanți ai partidului AUR și simpatizanți ai acestora și ai candidatului independent Călin Georgescu participă la o acțiune de protest cu titlul „Miting pentru democrație“ în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
actualitate.net
image
actualitate.net