VIDEO CFR a încălcat decizia judecătorilor. A construit trenul de Otopeni și în zona unde lucrările sunt suspendate

Ultima actualizare:

    CFR a continuat lucrările, astfel că podul trenului de Otopeni trece prin curtea Roxanei MărășoiuFotografii: Sever Gheorghe
CFR a continuat lucrările, astfel că podul trenului de Otopeni trece prin curtea Roxanei MărășoiuFotografii: Sever Gheorghe

Războiul trenului spre Aeroportul Otopeni nu s-a tranșat în instanță. Roxana Mărișoiu, proprietara care a obținut suspendarea lucrărilor și a exproprierilor pe terenul său la Curtea de Apel, are o nouă înfățișare luna aceasta. Cu toate acestea, CFR nu a respectat decizia magistraților și a ridicat grinzile pe deasupra curții femeii cu care are proces. Ba chiar, a început testările cu drezine și vagoane de marfă, ce trec prin dreptul geamului ei.

Unde-i lege, nu-i tocmeală, iar orice decizie judecătorească se respectă, indiferent de entitate!

Nu este însă și cazul CFR Infrastructură, care și-a permis să emită un act administrativ prin care i-a dat voie constructorului să ridice grinzile podului pentru trenul de Otopeni și pe proprietatea Roxanei Mărișoiu.

”CFR a dat un ordin prin care le-a dat dreptul muncitorilor să intre pe proprietate și să construiască. Totul este abuziv, ilegal, pentru că am suspendarea lucrărilor și a Hotărârii de Guvern de expropriere. Instanța a decis ceva, dar statul nu respectă. Cu mine nu s-a discutat nimic, nu am avut nici o înțelegere. Mergem în anulare la Înalta Curte, eu practic acum am fost deposedată. Pe 16 iulie, au intrat abuziv. E îngrozitor. Au început testările cu niște garnituri și le tot plimbă. Ne vibrează în cap. Nu e posibil să calci în picioare oameni, entități juridice. Ce mi-a mai rămas este să sper în justiție”, a declarat Roxana Mărișoiu, pentru Click! 

CFR vrea să o exproprieze pe jumătate din curte

Tot ce-și dorește femeia este să fie expropriată pe întreaga proprietate, inclusiv pe casă, pentru că nu poate trăi sub un pod cu trenul deasupra.

Podul ridicat ilegal trece foarte aproape de casă
Podul ridicat ilegal trece foarte aproape de casă

Curtea ei măsoară 311 mp, iar CFR vrea să o exproprieze cu 126 mp, pentru care îi plătește 5.000 de euro.

”Singura mea cerință este să fiu expropriată la justa valoare a casei. Să vina un expert și să reevalueze corodorul de expropriere la prețul de pe piața imobiliară. Nu să ia prețul din grila notarilor publici. Vreau să traiesc ca un om, nu să trăiesc sub un tren. Nu mă lași cu trenul, pentru că tu, stat, vrei să platesti doar pentru jumătate din proprietate. Vreau să fie un gest de normalitate”, a concluzionat Roaxana.

CFR a anunțat că trenul de Otopeni este finalizat 97%

Între timp, CFR Infrastructură a anunțat că Linia CF Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă este finalizată în proporție de 97%.

Podul de cale ferată este construit la șapte metri de geamul proprietarei
Podul de cale ferată este construit la șapte metri de geamul proprietarei

”Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică”, au precizat autoritățile.

Noua cale ferată spre Aeroportul Otopeni pornește din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 m, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 metri și un viaduct de 1,52 km. Acesta supratraversează DN1 și ajunge la noua stație de călători, de la Terminalul Sosiri.

Stația de tren se află în fața Terminalului Sosiri
Stația de tren se află în fața Terminalului Sosiri

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net