VIDEO Mersul trenurilor spre Otopeni. Le ce oră sunt în grafic garniturile ce opresc la Aeroportul ”Henri Coandă”

Ultima actualizare:

    Trenul spre Otopeni va aduce primii călători la aeroport sâmbătă, 12 decembrieFotografii: CFR Infrastructură
Trenul spre Otopeni va aduce primii călători la aeroport sâmbătă, 12 decembrieFotografii: CFR Infrastructură

72 de trenuri vor circula 24 de ore din 24 între Gara de Nord București și Aeroportul ”Henri Coandă”. Prima zi este 12 decembrie, când întră în vigoare Noul Mers al Trenurilor. Le ce ora sunt în grafic garniturile ce opresc la Otopeni!

Sâmbătă, 12 decembrie, este prima zi când trenul spre Otopeni va circula oficial cu călători. Potrivit celor de la CFR Infrastructură, 72 de trenuri vor circula 24 de ore din 24, între Gara de Nord București și Aeroportul ”Henri Coandă”, dar nu au dat un program.

În schimb, colegii de la Club Feroviar au intrat în posesia unui document de lucru despre mersul trenurilor spre Aeroportul Otopeni.

Acesta arată că pe zi vor exista, de fapt, 31 de perechi de trenuri cu plecare din Gara de Nord spre Aeroportul Henri Coandă, primul la ora 2.30, ultimul la 22.30.

Orele de plecare și de sosire ale trenului de Otopeni

Orele de plecare de la București vor fi, conform sursei citate: 2.30, 3.10, 3.50, 4.30, 5.10, 5.50, 6.30, 7.10, 7.50, 8.35, 9.10, 9.50, 10.30, 11.10, 11.50, 12.30, 13.10, 13.50, 14.30, 15.10, 15.50, 16.30, 17.10, 17.50, 18,30, 19.10, 19.50, 20.30, 21.10, 21.50, 22.30.

La întoarcere orele vor fi: 3.11, 3.51, 4,31, 5,11, 5,51, 6,31, 7.11, 7,51, 8,31, 9.11, 9,51, 10,31, 11.11, 11.51, 12.31, 13.11, 13,51, 14.31, 15.11, 15,51, 16.31, 17.11, 17.51, 18.31, 19.11, 19.51, 20.31, 21.11, 21.51, 22.31 și 23.11.

Specialiștii din comisie au recepționat linia de tren spre Otopeni
Specialiștii din comisie au recepționat linia de tren spre Otopeni

Primul tren al zilei ar urma să fie cel al TFC Cluj, urmat de două trenuri ale CFR Călători și ultimul plecat al Regio Brașov. Există discuții privind introducerea a cinci perechi de trenuri de noapte, dar asta dacă vor fi avioane pentru toate orele. Trenurile vor circua din 40 în 40 de minute, iar călătoria va dura aproximativ 23 de minute.

412.719.666 lei au costat lucrările la linia ferată spre Otopeni

  • Lucrările de dublare a liniei CF executate între Mogoșoaia-Balotești și de construcție a noii linii pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București au fost finalizate și recepționate pe 4 decembrie.

Pentru asigurarea legăturii directe între Gara București Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA a derulat două mari proiecte feroviare, și anume: Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia-Baloteşti (contract în valoare 50,5 milioane lei, finanțat de la Bugetul de Stat) și construcție linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București (contract în valoare de 412.719.666 lei, finanțat din fonduri europene și buget de stat);

  • Prin finalizarea lucrărilor cuprinse în cele două obiective de investiţii feroviare Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia - Baloteşti (7,9 km) și construcție linie nouă pentru Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București (2,95 km), Faza I, sistemul feroviar asigură o creştere a calităţii serviciilor de transport de călători spre şi de la Aeroport, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, la un interval de 40 de minute (24h/24h), dar și o variantă avantajoasă pentru transportul de navetă între Gara de Nord București și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, care va dura doar 20-23 de minute;
  • În această perioadă, între CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, și cei trei operatori de transport feroviar de călători, care au depus solicitări pentru asigurarea serviciului public de transport de călători pe această rută, este în desfășurare procesul de alocare a traselor pentru cele 36 de perechi de trenuri care vor circula pe linia CF București Nord - Aeroport Internațional Henri Coandă București, urmând ca din 12 decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2020-2021, să circule și primele garnituri pe ruta directă Gara de Nord - Aeroport.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/trenul-de-otopeni-va-fi-receptionat-pe-4-decembrie-si-va-fi-pus-circulatie-pe-12

https://www.click.ro/news/national/am-mers-premiera-cu-trenul-spre-otopeni-ea-va-transporta-calatorii-de-la-gara-de-nord

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net