VIDEO. Rugăciunea de vineri. Aduce noroc și te scapă de necazuri

Ultima actualizare:

    Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Rugăciunea de dimineaţă este cel mai potrivit mod prin care un creştin cu dragoste de Dumnezeu îşi poate începe ziua. Momentul nu doar că te încarcă spiritual, îți limpezește mintea și sufletul, dar te conectează cu Divinitatea și te pregătește pentru ceea ce urmează să faci peste zi.

Rugăciunea de dimineață nu trebuie privită ca pe o obligație, ca pe o sarcină, nu trebuie să facă parte din ritualul igienei matinale. Este, însă, o curățare a sufletului și trebuie să vină cu bucurie, cu seninătate și trebuie rostită în intimitate și în liniște, asta în cazul în care nu putem ajunge în adăpostul sfintei biserici. Tot așa cum creștinii respectă sărbătorile religioase din decursul unei luni, tot așa sunt respectate și rugăciunile pe zilele săptămânii.

Rugaciunea de vineri pentru sanatate și sporul casei

"Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Ce spun preoții despre rugăciunile de dimineață

Un creștin care dorește să rămână în conexiune cu Dumnezeu nu spune rugăciuni doar seara, la culcare, ci își începe ziua mulțumindu-i lui Dumnezeu și aducându-i slavă pentru că s-a trezit sănătos, în putere și cu cei dragi aproape. Părintele Cleopa considera rugăciunile de dimineaţă ca fiind „rugăciunile de arginţi”, pentru că „rugăciunea de dimineaţă o numesc «de argint» fiind amestecată cu oarecare griji şi gânduri, iar cea din timpul zilei o numesc «de aramă» pentru mulţimea grijilor şi a gândurilor pământeşti care slăbesc mult puterea rugăciunii”. „Este esenţial să spunem rugăciuni de dimineaţă, pentru că astfel putem fi feriţi de pericolele pe care le putem întâmpina peste zi şi, mai mult, ne începem activităţile în comuniune şi pace cu Dumnezeu”, a precizat preotul Dragoş Stanciu, din Slobozia, pentru adevarul.ro.

Citește și:

Calendar ortodox 2019, 5 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

Calendar ortodox 2019, iulie. Sărbători religioase, sfinţi, posturi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net