VIDEO. Spargeri de 800.000 de euro la Aeroportul Otopeni! Angajații furau obiecte de lux vândute la bordul avioanelor

VIDEO. Spargeri de 800.000 de euro la Aeroportul Otopeni! Angajații furau obiecte de lux vândute la bordul avioanelor

Ultima actualizare:

    Angajați de pe Aeroportul Otopeni au fost prinși de polițiști că furau din marfa care trebuia să ajungă la vânzare în avioane
Angajați de pe Aeroportul Otopeni au fost prinși de polițiști că furau din marfa care trebuia să ajungă la vânzare în avioane

Spargeri de 800.000 de euro la Aeroportul Otopeni! Angajații furau din containere ceasuri de lux, bijuterii, cosmetice, băuturi, produse de marochinarie, care urmau să fie vândute la bordul avioanelor.

Zeci de percheziții au loc în București și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat în care mai multe persoane sunt acuzate că au furat produse de lux, cosmetice și băuturi din containerele încărcate la bordul avioanelor de pe Aeroportul Otopeni.

Sursele spun că din rețea ar face parte inclusiv angajați ai Ministerului Apărării și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, motiv pentru care competența anchetei aparține Parchetului Militar.

”În această dimineață, 18 iunie, aproximativ 200 de polițiști pun în aplicare 28 de mandate de percheziție, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în coordonarea Parchetului Militar București, cauză ce privește săvârșirea infracțiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire și delapidare”, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că de la finele anului 2019 și până în prezent, mai multe persoane ar fi  sustras produse de lux - ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice și băuturi din containerele ce se încărcau la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spațiu.

Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 euro. Suspecții au fost duși la audieri la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București.

Aeroportul Otopeni: ”Ne delimităm de angajații care nu au respectat prevederile”

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) și o firmă de catering care acționează în interior au confirmat, într-un comunicat, că unii dintre angajații lor și alți angajați de pe platforma aeroportuară sunt în custodia poliției.

”CNAB și  dnata Catering SRL România confirmă că unii dintre angajații lor, precum și ai altor societăți comerciale de pe platforma aeroportuară Henri Coandă se află în custodia poliției. Autoritățile au admis că dnata Catering SRL, CN Aeroporturi București și partenerii lor de afaceri au respectat toate reglementările și nu sunt responsabile pentru activitățile în care sunt implicati angajații în cauză. Totodată, dnata, CN Aeroporturi București și partenerii lor se delimitează de acțiunile întreprinse la nivel personal, de către acei angajați care nu au respectat prevederile legale. Nu putem comenta procedurile legale în curs și investigațiile autorităților. Liniile noastre directoare stricte fac ca regulile să fie clare pentru fiecare angajat. Cooperăm pe deplin cu autoritățile în această anchetă”, au transmis la rândul lor și reprezentanții CNAB.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
program de lucru schimbat jpg
Proprietati mai ieftine in Serbia jpg
Carol Fair (1) jpg
bloc evacuat sector 6 jpg
camere de supraveghere jpg
groapa in asfalt jpg
image
image