Viţa de Vie are concert aniversar

Ultima actualizare:

Trupa Viţa de Vie a lansat un nou album şi a împlinit 20 de ani de activitate, astfel că vă invită să sărbătoriţi împreună momentul într-un show de zile mari, care va avea loc joi, 28 februarie, de la ora 21.30, la Hard Rock Cafe din Bucureşti.

„Matematic, 20 de ani de Viţa de Vie înseamnă jumătate din viaţa mea. Sunt 20 de ani trăiţi la intensitate maximă şi scurşi parcă într-o clipă. Cu multele bune şi inevitabilele rele, uitându-mă înapoi, n-aş schimba aproape nimic, pentru că am făcut asta din pasiune şi ne-am bucurat de fiecare secundă. Faptul că încă suntem pe scenă după 20 de ani, iar piesele noastre sunt cântate cu aceeaşi bucurie, atât de noi, cât mai ales de public, este mai mult decât am visat vreodată”, a declarat Adi Despot pentru un site de bilete. Preţul unui bilet e de 39 de lei fără loc şi de 69 de lei cu loc la masă.

Bogdan şi Horaţiu Mălăele fac haz de necaz, pe scenă

Actorul Horaţiu Mălăele împreună cu fiul lui, Bogdan, se întâlnesc cu publi-cul din Capitală joi, 28 februarie, de la ora 20.00, la Cinema Pro, pentru o nouă reprezentaţie a spectacolului „Ediţie Specială”. Cu o excepţională inventivitate scenică, tatăl şi fiul se vor întrece în replici savuroase, dialoguri și monologuri cu o sensibilitate lirică aparte, pe melodii interpretate live de artistul Radu Captari. Seara va continua cu proiecţia gratuită a filmului „Funeralii Fericite”, o comedie în care Horaţiu Mălăele poate fi regăsit atât în ipostaza de actor, cât şi în cea de regizor. 

Pepe cântă de Mărţişor

Vineri, 1 martie, Pepe şi bandul său te invită la Berăria H din Bucureşti pentru un show „de pus în piept”, care merge fix la suflet. Nici nu s-ar putea altfel cu melodii precum „Numai iubirea”, „Sentimente intese” sau „Cine, cine”. Distracţia începe de la ora 23.15, iar biletele costă 35, 45 sau 65 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net