Vremea rea se întoarce! Polei și lapoviță în estul și nordul țării

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu vine primăvară! Din Mediterana și Marea Neagră, ne lovește un front de aer umed care ne aduce precipitații, iar din Siberia se îndreaptă spre noi aer rece, polar. Deja este ”cod galben” de ploi, lapoviță și nonsoare în nordul și estul țării.

Vom avea nevoie de umbrele și haine groase în următoarele zile pentru că se strică din nou vremea. Meteorologii au emis o atenţionare ”cod galben” de polei şi precipitaţii mixte pentru trei judeţe din estul şi nord estul ţării, valabile până joi, 9 februarie.

Potrivit ANM, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani sunt precipitaţii mixte ce determină, local, depuneri de polei.

Luni, meteorologii au emis şi o informare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, precum şi ninsori în zona de munte şi trecător, pe arii restrânse, polei, valabilă până joi dimineaţă.

În cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 - 55 km/h. Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image