Oana Gregory e noul idol al adolescenţilor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Miley Cyrus şi Selena Gomez sunt istorie. O puştoaică de numai 16 ani le-a luat locul, iar aceasta este româncă. Numele ei adevărat e Oana Grigoruţ şi s-a născut în Negreşti-Oaş. Serialul „Crash & Bernstein", unde Oana Gregory, aşa cum e cunoscută în America, o interpretează pe Amanda, e de mare succes peste ocean.

În octombrie 2002, Oana Grigsoruţ şi părinţii ei s-au mutat în America, la Chicago. Acolo, fetiţa a urmat cursurile şcolii primare, dar era greu de crezut că va ajunge un mare star. Oana s-a acomodat destul de greu, mai ales că i-a fost dificil să înveţe limba engleză. Peste doar patru ani, însă, adică în 2006, tânăra care acum foloseşte numele de scenă Oana Gregory, pentru că este mai uşor de pronunţat americanilor, a participat la un concurs de talente.

Părinţii ei şi-au dat seama că este talentată şi că ar putea deveni actriţă, aşa că s-au mutat din Chicago în Los Angeles pentru a fi mai aproape de nucleul industriei cinematografice. Au început să meargă cu ea la audiţii şi aşa au apărut primele roluri. În 2009, Oana a jucat în serialul „Olivia" şi apoi cei de la Disney au pus ochii pe ea. I-au oferit roluri în filme şi în seriale precum „Kickin' It" şi „Lab Rats". Viaţa ei s-a schimbat total anul trecut, când a primit rolul principal din serialul „Crash & Bernstein", unde o interpretează pe Amanda.

Serialul în care e vedetă românca noastră se difuzează în 26 de ţări, iar în Romania va ajunge de la anul. Tot atunci se va întoarce şi ea. „Sunt fericită că am ajuns să lucrez cu cel mai mare post pentru copii din lume. Cei de la Disney Channel au avut încredere în mine şi m-au ajutat să devin o mică vedetă. Anul viitor voi veni în România, să promovez serialul care mi-a adus celebritatea. Toţi de aici mă privesc ca pe o mică stea şi îmi voi face debutul în muzică. Am în ţară familie şi prieteni, dar nu voi renunţa niciodată la familia mea. Mi-aş dori să am parte de multe experienţe frumoase. Sunt mândră că sunt româncă. La noi în casă, cei din familia mea nu vorbesc engleză", ne-a mărturisit Oana, pentru Click!

În SUA, serialul a ajuns deja la al treilea sezon, iar producătorii i-au reînnoit contractul. În curând Oana se va apuca şi de cântat, iar părinţii şi fratele ei sunt foarte mândri de ea. Când nu filmează şi nu cântă, Oana spune că preferă să danseze, să meargă la cumpărături şi să asculte muzică românească.

Miley Cyrus este «Hannah Montana»

„Hannah Montana" este un serial de televiziune american, care a debutat la 24 martie 2006, la postul de televiziune Disney Channel. În România, a început să fie transmis din 3 iulie 2008, la TVR 1. Serialul are ca personaj central o adolescentă numită Miley Stewart (interpretată de Miley Cyrus), care duce o viaţă dublă. În timpul zilei este o elevă cuminte şi silitoare, dar noaptea devine o cântăreaţă rock, cu numele de scenă Hannah Montana.

Hannah Montana e un model pentru adolescenţi

simeon stalpnicul png

O adolescentă româncă are succes în imperiul Disney! Vezi despre cine e vorba!

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net