Premieră în România: A câştigat procesul cu poliţia, după ce i-a fost ridicată maşina

Ultima actualizare:

După ce s-a judecat timp de trei luni cu Poliţia Rutieră, Andrei Vlaicu a reuşit să demontreze că sancţiunea dar şi ridicarea maşinii sale nu au fost legale. El deschide astfel drumul şi pentru alţi bucureşteni.

Studentul îşi parcase maşina în Regie, în faţa căminului în care locuieşte

"Eu am venit în Bucureşti pentru a susţine sesiunea de examene. Am parcat maşina într-un loc care părea legal, a trecut o zi, a doua zi când am venit la locul unde am parcat maşina am sesizat că nu mai era acolo", a afirmat Andrei Vlad Vlaicu.

Iniţial, a crezut că maşina i-a fost furată. Ulterior, a aflat că vehiculul fusese ridicat de firma specializată a Primăriei Sectorului 6. Poliţiştii l-au sancţionat pe motiv că ar fi fost parcata la mai puţin de 25 de metri de trecerea de pietoni. Măsurătorile au dovedit că poliţiştii s-au înşelat.

"Am achitat amenda de 120 lei, apoi către firma Elcor am depus suma de 500 lei", a adăugat Andrei Vlaicu.

După ce şi-a recuperat maşina a deschis proces în instanţă, pe motiv că menţiunile din documentele Poliţiei nu corespund cu realitatea. "Era vorba de vreo zece metri în plus faţă de acea trece de pietoni despre care se vorbea", a precizat Andrei Vlaicu.

A demonstrat acest lucru cu măsurători şi fotografii, şi a câştigat procesul. Autorităţile trebuie să-i dea înapoi banii plătiţi pentru amendă şi costurile de ridicare a maşinii.

"Este o premieră pentru că este prima dată când văd o asemenea hotărâre judecătorească. Cred că judecătorul care a pronunţat-o a dat dovadă de o interpretare realistă a situaţiei", a declarat Iulian Urban, preşedinte Asociaţia pentru Consumatori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net