Primele imagini cu dansatoarea care a supravieţuit incendiului de la restaurantul din Constanţa! Cum se simte

Ultima actualizare:
Fete moarte in incendiu Constanta
Fete moarte in incendiu Constanta

Se pare că starea lui Nicole Buirencu, tânăra care a scăpat cu viaţă din incendiul de la Constanţa, este stabilă. Iubitul fetei a spus că aceasta este conştientă şi a reuşit să le povestească pe scurt cum s-a întâmplat totul.

Nicole Buirencu, tânăra care a reuşit să se salveze din flăcările care au cuprins restaurantul Beirut, din Constanţa, se află în stare bună. Se pare că tânăra este conştientă şi a reuşit să le comunice rudelor ce s-a întâmplat în noaptea în care colegele ei au fost mistuite de flăcări.

"Este conştientă, este într-o stare mai buna. Era cu fetele la vestiar, se schimbau. Dintr-o dată au simţit un fum greu, toxic.Fetele au leşinat, s-au intoxicat cu fum. Cu ultimele puteri, s-a târât până la uşa restaurantului de unde a fost scoasă de o prietenă şi de un băiat", a declarat Iubitul fetei la Antena Stars.

Se pare că tânăra încă scuipă funingine, semn că arsurile sunt încă grave. Urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, pentru a-I fi înlocuită pielea arsă cu piele prelevată de pe coapse. Ea încă nu este în afara pericolului, potrivit Antena Stars.


    Fete moarte in incendiu Constanta
Fete moarte in incendiu Constanta

  Michy, Nicoleta Ioana Cengher şi Nicole Vasiliteanu,  tinerele sunt cele trei tinere care şi-au pierdut viaţa în incendiul izbucnit în restaurantul Beirut din Constanţa, erau angajate ale localului. Cea de-a patra victimă a incendiului, este dansatoarea Nicole Buirencu. Tânăra a fost transportată în stare gravă cu o aeronavă SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

VIDEO Trei oameni au murit într-un incendiu produs la un restaurant din Constanţa

VIDEO Cine sunt fetele care au murit în tragedia de la Constanţa



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
image
image