Rapidiştii şi-au cerut scuze

Ultima actualizare:

Ultima victorie a ieşenilor a fost obţinută la 26 aprilie 1984, în etapa a XXX-a a sezonului 1983-1984, scor 2-0, golurile fiind reuşite de Sertov şi Paveliuc, din penalty. Succesul de ieri al ieşenilor a venit însă în urma unor grave greşeli de arbitraj. La golul doi, marcat de Păun, atacantul a fost într-o evidentă poziţie de ofsaid, iar în prelungirile meciului, asistentul Savu a ridicat eronat steagul pe un atacat al Rapidului în care Răduţă rămăsese singur cu Pleşca. „Nu ne aşteptam la această înfrângere. Următoarele două meciuri sunt foarte importante, pentru că ne pot ridica din nou în lupta pentru titlu" , a spus Costin Lazăr. În schimb, Bornescu a cerut scuze fanilor pentru acest eşec. „Ne cerem scuze fanilor care au venit după noi la Iaşi. Nu am jucat aşa cum trebuia. Urmează două meciuri foarte importante în care trebuie să ne impunem", a spus Bornescu. Giuleştenii vor disputa două meciuri pe teren propriu, cu Unirea Urziceni şi cu FC Timişoara.

Grigoraş, surprins de succesPetre Grigoraş a spus spus că Poli Iaşi a obţinut o victorie "mare" ţinând cont de poziţia în clasament a formaţiei sale. "Rapid este peste noi, dar, rezultatul a fost decis de plusul de determinare al elevilor mei. Victoria este una mare, dată fiind poziţia noastră în clasament. Mă bucur că în ciuda timpului scurt, jucătorii nou-veniţi s-au integrat foarte bine. Terenul a rezistat nesperat de bine. Am tras lozul câştigător, rămâne să văd dacă voi reuşi acelaşi lucru şi etapa viitoare, la Timişoara", a spus Grigoraş.

Casetă meciPoli Iaşi - Rapid 2-1Poli Iaşi: Pleşca - Străuţ, Straton, Mihajlov, Costache - A. Ionescu (78 Bârlădeanu), V. Negru (77 Al. Buhuşi), Onicaş - Bujor, V. Badea, G. Păun (87 Cuciula) Antrenor Petre Grigoraş.Rapid: Bornescu - Helder, Fernandes, M. Constantin (54 Iencsi), Bozovici - Matici (63 Răduţă), C. Lazăr - I. Iordache, Spadacio, Cesinha (56 Herea) - Al. Ioniţă. Antrenor: Nicolae Manea.Au marcat: V. Negru 53, Păun 58 / Răduţă 79. Stadion: Emil Alexandrescu. Spectatori: 7.000. Arbitru: Ovidiu Haţegan



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
image
image