Alimente minune pentru o iarnă plină de vitalitate

Ultima actualizare:

    Sezonul rece și vitaminele de care ai nevoie pentru a te menține energic și sănătos.foto: Shutterstock
Sezonul rece și vitaminele de care ai nevoie pentru a te menține energic și sănătos.foto: Shutterstock

Sunt multe motivele pentru care iubim iarna, inclusiv pentru oamenii minunați de zăpadă construiți împreună cu copiii, frumoasa sărbătoare de Crăciun petrecută alături de familie, dar și mirosul de cozonac și friptură ce în curând ne va inunda casa. Dar împreună cu toată această bucurie, iarna vine și cu problemele ei, mai ales din punct de vedere medical. Zilele mai scurte înseamnă o expunere mai mică la soare, temperaturile scăzute reprezintă mai puțin timp petrecut afară, în aer curat. De asemenea, vom găsi mai puține legume și fructe proaspete direct de la producători, iar toate acestea afectează sistemul nostru imunitar.

Fie că vorbim de gripă, răceală, dureri musculare, de articulații sau pur și simplu oboseală inexplicabilă, toate acestea apar mult mai des iarna, mai ales dacă nu avem grijă de alimentația noastră.

Așadar, pentru a nu te lovi de o carență de vitamine și minerale în acest anotimp, am pregătit o scurtă listă cu alimente ce nu trebuie să lipsească din dieta ta, dar și câteva suplimente alimentare pe care ar trebui să le iei în considerare pentru a te proteja împotriva bolilor sezonului.

Lactate

Iaurtul, brânzeturile și laptele nu trebuie să lipsească din dieta ta dacă îți dorești oase sănătoase și o bună funcționare a organismului. Lactatele sunt alimente bogate în vitamina D, una dintre cele mai importante vitamine de care corpul nostru are nevoie. Lipsa acesteia poate cauza diferite probleme de sănătate, precum oase moi și rahitism la copii, osteomalacie sau osteoporoza, la adulți.

Nuci

Nucile sunt alimente minune în care se regăsesc grăsimi sănătoase, extrem de importante pentru creier și corp. Acestea sunt bogate în minerale, precum mangan, potasiu, magneziu, zinc și seleniu și sunt o sursă foarte bună de vitamina E. Această vitamină este importantă pentru sprijinirea sistemului imunitar și este un bun vasodilatator, contribuind astfel la menținerea sănătății vaselor de sânge. Datorită acestui efect, va lupta împotriva formării cheagurilor de sânge, protejându-te astfel de boli coronariene.

Fructe de pădure

Fructele de pădure sunt o nemaipomenită sursă de vitamine și minerale. Ar trebui consumate zilnic, ca o mică gustare, tocmai pentru a te bucura de toate proprietățile lor. Folosite în stare proaspătă, congelată sau uscată, conțin cantități ridicate de vitamina C, B, E și A, dar și seleniu, zinc, fier, toate acestea sprijinind sistemul imunitar. Fructele de pădure te vor ajuta să te protejezi de răceală, febră și alte boli infecțioase.

Spanac

Consumul de spanac ajută la îmbunătățirea vederii și contribuie la protecția sistemului imunitar. Această legumă este bogată în vitaminele A, C, K, conține acid folic, fier și calciu. De asemenea, conține potasiu, magneziu, dar și compuși precum quercitina și luteina. Așadar, spanacul este nemaipomenit pentru sistemul muscular și osos, scade colesterolul rău, este antiinflamator și anticancerigen.

Lămâi

Lămâile sunt unele dintre cele mai recomandate alimente când vine vorba de vitamina C. Pe lângă aceasta, citricele conțin și flavonoide, substanțe cu proprietăți antioxidante ce ajută la stoparea creșterii celulelor canceroase și previn nenumărate boli, tratează infecţiile gâtului, indigestia, constipaţia, problemele dentare, febra, hemoragiile interne, reumatismul și chiar gripa. 

Pe lângă acestea, nu trebuie să lipsească din dieta ta alimente precum fasolea, somonul, broccoli, avocado, usturoiul, ouăle și cerealele fortifiate. Toate te vor ajuta să treci cu bine peste iarnă și vor întări organismul, pregătindu-l astfel pentru lupta cu orice virus.

De asemenea, pentru un echilibru perfect, poți discuta cu medicul tău de familie și să stabiliți împreună ce alte suplimente alimentare îți mai pot fi de folos în această perioadă. Astfel, poți adăuga echinaceea, utilizată pentru prevenția și tratarea numeroaselor infecții, colostru, seleniu și zinc. Totodată, probioticele sunt utile pe timp de iarnă, cunoscut fiind faptul că sistemul imunitar este influențat în mare parte de procesele ce au loc în intestin. 

Și nu uita, oricând ai posibilitatea, plimbă-te în aer liber! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net